Premierul Florin Cîțu, despre bugetul de stat pe 2021: „Vom construi un buget cu care vom veni în Parlamentul României cu un deficit bugetar în jur de 7% din PIB”

de: BZI.ro
19:15, 28 dec. 2020

Luni, 28 decembrie, Guvernul s-a reunit în ședință la ora 17:00. Așa cum prevede un comunicat al Guvernului, tema principală a fost proiectul de ordonanţă de urgenţă, care vizează stabilirea unor măsuri în ceea ce privește administrația publică centrală.

În conformitate cu unele surse, actualul Guvern a decis ca alocațiile să crească cu doar 20% și nu cu 40%, așa cum anunțase Guvernul Orban. Mai exact alocațiile ar urma să fie majorate de la 1 ianuarie cu 10% și alte 10 procente în luna august a anului 2021. Cu toate acestea, majorarea ar fi trebuit să fie de 20% în ianuarie si 20% în iulie, potrivit promisiunii făcute de Ministrul Muncii din Guvernul Orban, Violeta Alexandru.

„Următoarele creșteri să fie făcute etapizat, de două ori pe an, anul viitor la 1 ianuarie și 1 iulie, cu câte 20%, și la fel în 2022”, a declarat ministrul Muncii.” declara Violeta Alexandru în vara acestui an.

După ședința de Guvern, premierul Florn Cîțu a declarat că bugetul de stat pe 2021 va fi construit pe un deficit bugetar ”în jur de 7% din PIB”, el considerând că acest lucru nu va bloca economia țării.

Florin Cîțu: „Trebuie să vă spun că pentru bugetul pentru anul viitor rămânem la ceea ce am spus şi până acum”

Despre alocații, actualul premier al României, Florin Cîțu, nu a precizat nimic despre alocații, în cadrul conferinței de presă de la finalul ședinței de Guvern. Însă, el a făcut alte precizări, care au în vizor diferite domenii de activitate, precum: HoReCa, turism sau administrație.

„Trebuie să clarificăm, pentru bugetul de anul viitor, ce măsuri rămân şi cum se vor prelungi. Trebuie să vă spun că pentru bugetul pentru anul viitor rămânem la ceea ce am spus şi până acum: adepţii unei consolidări fiscale, ceea ce înseamnă că vom construi un buget cu care vom veni în Parlamentul României cu un deficit bugetar în jur de 7% din PIB, ceea ce arată pe de o parte angajamentul nostru ferm pentru consolidarea fiscală, în acelaşi tmp este un deficit bugetar care în contextul economic actual nu pune o frână economiei.”, a anunțat premierul Cîțu luni.

Ședința de Guvern a avut loc în mediul online și, așa cum prevede un comunicat, se vizează un proiect de OUG care, care cuprinde decizii menite să permită realizarea, cât mai rapidă, a unei noi structuri a activităţii Guvernului şi a ministerelor.

Florin Cîțu: „Am găsit o soluție”

Premierul României a vorbit, la finalul ședinței de Guvern despre moratoriul de amânare a plății ratelor bancare. Acesta se va prelungi și după data de 1 ianuarie, când plățile ar fi trebuit să fie reluate.

„Am găsit o soluţie prin care vom putea să prelungim pentru anumite categorii această facilitate. Sper că în zilele următoare să avem detaliile. Vom veni şi cu această ordonanţă public. Ne apropiem de o soluţie care să permită celor afectaţi să beneficieze în continuare de această facilitate. Detaliile le vom prezenţa zilele următoare”, a spus Florin Cîţu, noul Premier al României.

El a mai adăugat că se va prelungi și șomajul tehnic cu încă 6 luni.

Florin Cîțu: Nu vor fi tăiate salarii. Veniturile bugetarilor se mențin la nivelul din decembrie 2020

„Și în ultimul rând în ceea ce privește angajații din mediul bugetar: nu vor fi tăiate salariile. În acest moment analizăm dacă legea în vigoare este eficientă privind salariile din mediul public. Până atunci veniturile se mențin la nivelul din decembrie 2020”, a spus premierul.

În ce privește măsurile ce vor fi adoptate în ședința Guvernului de miercuri, Florin Cîțu a anunțat prelungirea măsurile active până în 30 iunie 2021: indemnizația acordată pe perioada suspendării temporare a contractului individual de muncă, acordarea de ajutor angajatorilor pentru decontarea unei părți a salariilor angajaților menținuți în muncă, etc.

„Munca flexibilă este o măsură care cred că se va permanentiza în România. În continuare sunt acele măsuri de ajutor de stat prin intermediul IMM Invest. Noutatea este Agro IMM Invest, va fi aprobată în ședința următoare, este o măsură pe care o așteaptă cei din sectorul agricol cu garanții de până la 1 miliard de lei”, a spus Cîțu.

De asemenea, va fi aprobată schema de ajutor de stat pentru acordarea de sprijin financiar pentru Horeca: schema are un buget de 500 de milioane de euro. Conform premierului, va continua și anul viitor voucherele de vacanță în valoare de1.450 lei, iar cei din HoReCa vor fi scutiți de impozite.