Premieră educațională, la Iași! Metodă originală de predare într-un spațiu școlar – FOTO (EXCLUSIV)

de: Redacția BZI
02:00, 06 iun. 2022

Metodă originală și interactivă de predare într-un spațiu școlar din orașul Iași! Astfel, când se dorește și există implicare, starea de fapt din educația românească se poate schimba spectaculos, iar elevii sunt atrași într-o manieră aparte. La Școala Gimnazială „Ion Simionescu”, din Iași, se află un loc în care Arta este regina. Este vorba despre Atelierul pentru Pictură. Aici, copiii au la dispoziție toate materialele, astfel încât fiecare oră de Educație plastică se transformă într-o întâlnire cu arta, culoarea și lumina.

Metodă originală și spectaculoasă de predare într-un spațiu școlar din orașul Iași! Când se dorește și există implicare, starea de fapt din educația românească se poate schimba spectaculos, iar elevii pot fi atrași într-o manieră aparte. Concret, la Școala Gimnazială „Ion Simionescu”, din Iași, se află un loc în care Arta este regina. Este vorba despre Atelierul pentru Pictură.

Aici, copiii au la dispoziție toate materialele, astfel încât fiecare oră de Educație plastică se transformă într-o întâlnire cu arta, culoarea și lumina.

„Pe lângă sala de muzică, foarte îndrăgită de elevi, sala în care se derulează toate orele de Educație muzicală de la gimnaziu, mai avem în școala noastră un loc în care Arta este regina: Atelierul de Pictură. Aici, copiii au la dispoziție toate materialele, astfel încât fiecare oră de Educație plastică se transformă într-o întâlnire cu arta, culoarea și lumina. Sufletul acestui atelier este Rodica Chipriean, cu adevărat pasionată de pictură, îndrăgită de elevi, empatică, sensibilă – un profesionist desăvârșit”, arată prof. dr. Sabina Manea, managerul școlii din Iași.

Metodă originală și spectaculoasă de predare într-un spațiu școlar

Pe de altă parte, prof. Rodica Chipriean consideră că, în fiecare elev, se află un potențial de mare artist.

„Fiecare copil este un artist! Aceste cuvinte se confirmă în fiecare copil care creează în atelierul nostru de pictură, descoperindu-și vocația artistică. Din momentul în care s-a născut acest atelier în școala noastră, pare că elevii au prins aripi, că așteaptă cu și mai mult drag orele de Educație plastică. Mulți elevi s-au orientat către liceele cu profil vocațional, Secția de Pictură, grafică, design obținând rezultate meritorii la examenul de admitere (15 elevi admiși în sesiunea 2022). Este singurul Atelier de Pictură din Iași, înființat cu susținerea conducerii școlii”, mărturisește prof. Rodica Chipriean.

Cum arată și ce dotări sunt în Atelierul micilor artiști de la Școala „Ion Simionescu”

În atelierul micilor artiști de la „Simionescu” se găsesc: 30 de șevalete și planșete, pensule și materiale pentru diverse tehnici și metode de pictură, tuburi și borcănele cu vopsea, fixativ spray, creioane colorate pentru pictura pe piele/față, pastile de acuarele, diverse ulcioare și mulaje pentru naturi statice, cuțite de pictură de diverse forme și mărimi, multe pânze terminate, care vor fi expuse în școală.

„Așadar, în Atelierul de Pictură se găsesc acele lucruri care sunt specifice etapei în care se află învățăcelul sau profesionistul. Este un vis împlinit pentru mine, ca profesor de Artă, și pentru copiii din Școala Gimnazială „Ion Simionescu”, din Iași”, a completat prof. Rodica Chipriean.

Urmează schimbări similare la sala de Geografie a școlii din Iași

Mai departe, directorul, prof. dr. Sabina Manea, spune:

„Cred că sălile de clasă trebuie să fie adaptate fiecărei materii în parte, să existe dotările necesare pentru ca învățarea să se producă într-un mediu autentic, în care copiii pot trăi experiențe memorabile. În următoarea perioadă, vom amenaja sala de Geografie, pentru care am realizat împreună cu profesorul George Tofan o cercetare amănunțită, astfel încât copiii noștri să aibă o surpriză plăcută la începutul anului școlar.”

Atenție pentru dobândirea cunoștințelor și deprinderilor, prin efortul elevilor! În acest context, prof. George Tofan arată ceea ce se va întâmpla în acest laborator.

„Laboratorul de Geografie va oferi cele mai potrivite condiții pentru utilizarea optimă a mijloacelor moderne de învățământ și a materialelor didactice, căci este necesar să acordăm cea mai mare atenție dobândirii cunoștințelor și deprinderilor, prin efortul propriu al elevilor. Aceștia devin participanți activi la propria lor instruire și inițiază activitatea de investigare. Am convingerea că acest laborator va contribui la dezvoltarea activității independente a elevilor, care vor fi angajați în cercetare, căutare și descoperire a adevărului, în vederea formulării unor ipoteze și soluții la diferite probleme”, spune prof. George Tofan.

Cabinetul de Geografie va fi dotat cu: mobilier școlar deplasabil, hărți ale României, ale lumii, 16 globuri geografice, atlase, dicționare, machete, mulaje, cărți, colecții de roci, minerale, fosile, busole, un sistem solar pentru uz didactic, astfel încât învățarea să devină o adevărată bucurie pentru copii.

Școala „Simionescu” va deveni cea mai ofertantă prin prisma dotărilor și a condițiilor

Un alt proiect de impact vizează Laboratorul de Științe ale Vieții (pentru Chimie, Fizică și Biologie).

„Considerăm că aceste materii sunt deosebit de importante, iar, la gimnaziu, există, din păcate, tendința de a le plasa pe un loc secund, acordându-se atenție sporită Limbii române și Matematicii, care sunt obiecte de examen. Dar, în clasa a IX-a, copiii vin în contact cu Fizica și Chimia având o experiență practică redusă. Noi ne dorim ca elevii noștri să fie pregătiți la toate disciplinele, astfel încât să facă față cu succes provocărilor din liceu. În majoritatea școlilor gimnaziale funcționează un laborator de Informatică, pe care îl avem și noi, dar experiența ne-a arătat că toate materiile au nevoie de săli dedicate, ceea ce vom amenaja în cel mai scurt timp. Având în vedere toate proiectele pe care le-am gândit, credem că «Simionescu» va deveni cea mai ofertantă școală gimnazială din Iași prin prisma dotărilor și a condițiilor de studiu pe care le oferă elevilor săi”, a concluzionat prof. dr. Sabina Manea.

Astfel, dotări și o metodă originală și spectaculoasă de predare într-un spațiu școlar au apărut în Iași.