Prăjituri pentru diabetici. Deserturi savuroase fără zahăr
Persoanele care suferă de diabet se pot bucura de un desert gustos și sănătos preparând prăjituri pentru diabetici. Acestea sunt ușor de făcut, iar ingredientele folosite ne vor ajuta să obținem prăjituri și torturi delicioase. Iată câteva idei de deserturi savuroase fără zahăr.
Cele mai bune prăjituri pentru diabetici
Când vine vorba de dulciuri, persoanele cu diabet au parte de câteva restricții. Cu toate acestea, nu trebuie să renunțe la delicioasele deserturi. Există câteva rețete de prăjituri pentru diabetici cu adevărat spectaculoase și gustoase.
Prăjiturile pentru diabetici pot fi preparate în diferite moduri, iar ingredientele folosite sunt variate. Printre preferințe se află prăjitura pentru diabetici cu mere, negresa pentru diabetici și gustosul pandișpan.
Chiar dacă zahărul este înlocuit cu îndulcitori, prăjiturile pentru diabetici sunt extrem de savuroase. Secretul ține de ingredientele folosite și de aromele ce se pun în compoziție. Mai mult, prăjiturile cu fructe sunt perfecte pentru cei care suferă de diabet, fiind adorate atât de cei mari, cât și de copii.
Mămicile care doresc să îi impresioneze pe cei mici cu un desert sănătos și gustos pot pregăti biscuiți de casă pentru copii. Aceștia sunt ușor de preparat și pot fi îndulciți cu fructe și cereale sănătoase pentru cei mici. Biscuiții de casă sunt apreciați și de diabetici, aceștia având parte de un desert delicios.
Rețete de prăjituri savuroase fără zahăr
Un desert preferat de persoanele cu diabet este prăjitura pentru diabetici cu mere. Rețeta este simplă, însă rezultatul final va fi un desert delicios și apreciat de toți cei de la masă.
Ingrediente
2 ouă
1 lingură de zahăr brun/îndulcitor
1 cană făină
2 lingurițe de bicarbonat de sodiu
sare
scorțișoară
jumătate de cană de lapte degresat
2 mere mărunțite
Mod de preparare
Se încălzește cuptorul apoi se tapetează cu hârtie de copt tava. Se bat ouăle cu zahărul brun sau îndulcitorul până se obține un amestec omogen și cremos. Ulterior, se adaugă făina, bicarbonatul, sarea, scorțișoara și laptele, apoi se amestecă bine.
În compoziția obținută se adaugă jumătate din cantitatea de mere mărunțite. Se toarnă în tavă compoziția, se nivelează apoi se adaugă și restul de mere.
Se pune la cuptor timp de jumătate de oră, apoi se lasă la răcit. Prăjitura pentru diabetici cu mere poate fi tăiată sub diferite forme pentru un aspect deosebit.
Un alt desert savuros și apreciat de diabetici este pandișpanul. Acesta poate fi la fel de gustos și fără zahăr sau îndulcitori.
Pandișpan pentru diabetici
Ingrediente
5 ouă
4 linguri de făină albă
1 lingură de ulei de cocos
1 banană
pudră de vanilie
praf de copt
300 g de căpșuni
Mod de preparare
Se separă albușurile de gălbenușuri, apoi se bat separat până se obține o spumă. După ce se pasează cu furculiță banana, se amestecă cu gălbenușurile și uleiul de cocos. Ulterior, se mixează cele două compoziții până se obține un amestec omogen.
Se adaugă făina, praful de copt și esența de vanilie, apoi se amestecă. Se tapetează o tavă cu hârtie de copt și se adaugă compoziția. Pe deasupra se adaugă căpșunile tăiate mărunt. Se pune la cuptor timp de o jumătate de oră. Pandișpanul obținut va fi cu siguranță unul delicios.
Persoanele care suferă de diabet se pot bucura de un desert savuros și sănătos pregătind acasă cele mai bune prăjituri pentru diabetici. Acestea sunt ușor de preparat și extrem de apreciate de cei de la masă.