Prăjitura Rumba, un desert rafinat și gustos. Rețeta ideală pentru mesele festive

de: Mirela Todosi
14:23, 08 apr. 2022

Atunci când vrem să îi impresionăm pe musafiri cu ceva dulce, putem pregăti foarte ușor prăjitura Rumba, un desert rafinat și gustos. Aceasta este perfectă pentru iubitorii de ciocolată, iar aromele inedite îi vor cuceri cu siguranță pe cei de la masă. Prăjtura Rumba poate fi făcută cu alune, cu nucă sau stafide, dar și cu două straturi de cremă delicioasă. Dacă vom folosi câteva ingredinete și arome inedite, la final vom obține un desert irezistibil. Iată rețeta ideală pentru mesele festive.

Prăjitura Rumba, un desert rafinat și spectaculos

Dacă vrem să îi cucerim pe cei de la masă cu un desert savuros, ideală este prăjitura Rumba. Aceasta se face foarte ușor acasă și putem folosi diverse ingrediente după preferințe. Pentru iubitorii de ciocolată perfectă este rețeta cu două straturi de cremă, iar pentru cei care adoră deserturile ușoare și crocante putem folosi alune și nucă în prepararea prăjiturii Rumba.

Pe lângă savoarea deosebită, această prăjitură are un aspect inedit și poate fi decorată cu fulgi de napolitană, cu un strat fin de ciocolată sau cu alune. Pentru un gust aparte, putem adăuga și câteva foi crocante de napolitană. Acest desert este perfect pentru mesele festive, dar și atunci când vrem să ne încântăm papilele gustative cu o prăjitură aromată și cremoasă.

Pentru iubitorii de prăjituri făcute după rețetele de odinioară ideală este prăjitura cu aluat răzuit. Aceasta este gustoasă, ușor de făcut, iar aromele inedite vor aminti de vremea copilăriei. Pe placul multora dintre noi este și prăjitura cu brânză fără aluat, pufoasă și rafinată.

Prăjitura Rumba este desertul perfect pentru mesele de sărbătoare. Cu siguranță îi vom cuceri pe invitați cu această prăjitură rafinată și gustoasă.

Cum să pregătești acasă cea mai bună prăjitură

Prăjitura Rumba este ușor de făcut și avem nevoie de puține ingrediente. Pentru prepararea acestui desert vom folosi pentru blat 6 albușuri, 150 g de făină de calitate, 150 g de rahat, 100 g de nucă, o linguriță de praf de copt, 150 g de zahăr, stafide și esență de vanilie.

Pentru delicioasa cremă vom avea nevoie de 6 gălbenușuri, 150 g de zahăr pudră, esență de vanilie, 3 linguri de lapte, 250 g de unt și 200 g de ciocolată albă.

De asemenea, vom folosi două foi de napolitană și 100 g de ciocolată pentru glazură.

Mai întâi se pregătește blatul pentru delicioasa prăjitură. Se separă albușurile de gălbenușuri, apoi se bat albușurile spumă împreună cu zahărul. Într-un alt bol se amestecă rahatul tăiat bucățele mici împreună cu nuca, făina și praful de copt. După ce amestecăm bine ingredientele, acestea se adaugă peste albușurile bătute spumă. După ce compoziția se omogenizează, se pune esența de vanilie.

Compoziția obținută se toarnă într-o tavă tapettă cu hârtie de copt și se pune la cuptor timp de 30 de minute. Când este gata, se scoate blatul din cuptor și se lasă la răcit.

Între timp pregătim crema pentru prăjitura Rumba. Se amestecă gălbenușurile bătute spumă împreună cu zahărul și cu laptele. Ulterior se adaugă untul, apoi esența de vanilie. După ce compoziția devine omogenă și cremoasă, se pune și ciocolata albă topită.

Se iau cele două foi de napolitană și se taie astfel încât să aibă aceeași dimensiune cu blatul. Pe o tavă se pune o foaie crocantă de napolitană, apoi jumătate din compoziția de cremă după care se pune blatul. Crema rămasă se pune peste blat, iar deasupra se pune cealaltă foaie de napolitană. La final, prăjitura se ornează cu un strat fin de ciocolată topită.

Când este gata, prăjitura se pune la frigider timp de câteva ore apoi se scoate și se feliază. Cu siguranță această prăjitură îi va cuceri pe toți cei de la masă. Pentru iubitorii de deserturi cu multă cremă, putem pregăti și o prăjitură cu foi și cremă de ciocolată.

Delicioasa prăjitură Rumba este gustoasă, rafinată și ușor de făcut. Acest desert aromat este ideal pentru mesele festive, fiind preferatul multora dintre noi. Dacă vom folosi câteva ingrediente inedite, îi vom cuceri pe musafiri cu o prăjitură irezistibilă.