Prăjitură cu nucă și cafea. Cum să îi cucerești pe cei de la masă cu un desert gustos și rafinat
Atunci când vrem să pregătim rapid un desert de casă delicios, ideală este aromata prăjitură cu nucă și cafea. Aceasta este gustoasă, are un aspect deosebit și poate fi pregătită cu ușurință și la mesele festive, alături de alte prăjituri irezistibile. Iată cum să îi cucerești pe cei de la masă cu un desert gustos și rafinat.
Prăjitură cu nucă și cafea
Când vine vorba de desert, gospodinele se întrec în tot felul de rețete. De la delicioasele prăjituri cu blat de biscuiți până la cele cu multă cremă și blat pufos sau însiropat, toate sunt pe placul multora dintre noi. Pentru iubitorii de deserturi rafinate și aromate, ideală este prăjitura cu foi și cremă de ciocolată. Aceasta poate fi făcută la ceas aniversar, dar și ori de câte ori vrem să ne încântăm papilele gustative cu un desert delicios.
Dacă vrem să îmbinăm gustul prăjiturilor de odinioară cu cel al aromelor sofisticate, atunci putem pregăti o savuroasă prăjitură cu nucă și cafea. Acest desert este adorat de toți cei de la masă, iar dacă ținem cont de câteva trucuri simple, vom obține un adevărat deliciu.
Prăjitura cu nucă și cafea este ideală în zilele de weekend petrecute cu cei dragi, dar și la mesele festive. Cu siguranță acest desert va fi pe placul celor dragi, iar aromele vor aminti de vremea copilăriei și de rețetele de odinioară ale bunicii.
Rețeta unui desert de casă gustos și aromat
Pentru a pregăti un blat pufos și delicios cu care vom obține o prăjitură savuroasă cu nucă și cafea, vom avea nevoie de 8 ouă, 150 g de nucă măcinată, 2 linguri de făină, 150 g de zahăr și 1 pliculeț de praf de copt. Pentru gustoasa cremă vom folosi 200 g de unt, 150 g de zahăr pudră, 2 linguri de cafea fiartă, 50 g de nucă prăjită și zdrobită, 2 gălbenușuri și 1 pliculeț de zahăr vanilat. Pentru glazură vom avea nevoie de 250 g de ciocolată, 100 g de unt, 3 linguri de ulei și 1 lingură de zahăr pudră.
Mai întâi pregătim blatul pentru delicioasa prăjitură. Într-un bol se bat albușurile spumă împreună cu zahărul. Se adaugă după aceea 6 gălbenușuri, nuca măcinată, făina și praful de copt. Se amestecă foarte bine până când obținem o compoziție omogenă și fină. Într-o tavă tapetată cu unt se răstoarnă compoziția de blat, se uniformizează și se dă la cuptor la foc mic timp de 30 de minute.
Între timp vom pregăti crema delicioasă pentru prăjitura cu nucă și cafea. Se bate foarte bine zahărul pudră împreună cu untul până când se obține o compoziție spumoasă și fină. Se adaugă după aceea cele două gălbenușuri rămase de la blat și se amestecă din nou.
Într-un ibric se pune la fiert cafeaua, ce trebuie făcută concentrată pentru a obține o prăjitură aromată și gustoasă. După ce cafeaua s-a răcit, se pun două-trei linguri de cafea peste crema de unt, apoi se adaugă nuca prăjită și zdrobită. Se amestecă foarte bine până când toate ingredientele se întrepătrund și obținem o cremă densă și omogenă.
Peste blatul răcit se întinde uniform crema. După aceea, pregătim glazura de ciocolată pentru delicioasa prăjitură. Rupem în bucăți mici ciocolata și o punem într-o cratiță împreună cu untul, uleiul și zahărul și se amestecă foarte bine la bain-marie până când ciocolata se topește. Când glazura este gata, se întinde peste cremă și se pune prăjitura la frigider timp de câteva ore.
Se scoate prăjitura de la rece și se porționează pentru a fi servită. Cu siguranță vom obține un desert pe placul tuturor celor de la masă. La fel de apreciată este și prăjitura cu foi și cremă de ciocolată, un desert irezistibil.
Prăjitura cu nucă și cafea este gustoasă, aromată și are un aspect deosebit, fiind ideală la mesele festive alături de alte deserturi savuroase. Această prăjitură se face foarte ușor acasă, iar dacă ținem cont de câteva trucuri simple, la final ne vom încânta papilele gustative cu un preparat culinar desăvârșit.