Prăjitură amandină de casă. Un desert cu ciocolată care îți va încânta papilele gustative

de: BZI.ro
12:11, 09 nov. 2023

Dacă vrem să pregătim un desert savuros, cu multă ciocolată, ideală este o prăjitură amandină de casă. Aceasta se face cu un blat pufos și însiropat cu cacao și cu două straturi de cremă. Pentru decor putem folosi un sos de ciocolată sau frișcă, după preferințe. Iată rețeta cu care vei obține un desert cu ciocolată care îți va încânta papilele gustative .

Prăjitură amandină de casă

Când vine vorba de desert, rețetele sunt diverse și spectaculoase. Una dintre cele mai apreciate prăjituri este prăjitura amandină de casă. Aceasta este o adevărată încântare pentru simțuri și se face rapid, cu doar câteva ingrediente. Delicioasa prăjitură este ideală pentru iubitorii de prăjituri cu ciocolată.

Amandina este perfectă de servit la mesele festive și nu numai. Cu siguranță acest desert va fi pe placul tuturor celor de la masă. Pe lângă acest desert savuros, cremos și însiropat, putem face și o prăjitură cu gem și bezea.

Dacă vrem să readucem la masă aromele din vremea copilăriei și să ne amintim de rețetele de odinioară, putem face câteva prăjituri după rețeta bunicii. Deserturile tradiționale vor fi pe placul tuturor.

Prăjitura amandină de casă este desertul perfect la orice masă. Creamoasă, rafinată și cu un aspect festiv, aceasta îi va cuceri pe cei dragi.

Rețeta unui desert rafinat și gustos

Dacă vrem să pregătim acasă o prăjitură amandină, atunci vom avea nevoie de 1 pliculeț de praf de copt, 2 linguri de cacao, 6 linguri de făină, 2 linguri de ulei, 6 linguri de zahăr și 6 ouă, ingrediente necesare pentru blat. Rețeta a cucerit Internetul și multe gospodine pregătesc delicioasa prăjitură după rețeta originală de pe canalul Iulya Food Station

Pentru cremă vom folosi 300 g de ciocolată amăruie și 300 ml de frișcă. Pentru sirop vom avea nevoie de 200 ml de apă, 5 linguri de zahăr și esență de rom. Pentru glazură vom avea nevoie de 300 g de zahăr, 150 ml de apă, 2 linguri de miere și 2 linguri de cacao.

Mai întâi se pregătește blatul pentru prăjitură. Se separă albușurile de gălbenușuri apoi într-un bol se mixează gălbenușurile cu zahărul, uleiul și apa. După aceea se toarnă făina și praful de copt împreună cu cele 2 linguri de cacao.

În alt bol se bat spumă albușurile apoi se încorporează în compoziția de gălbenușuri. După ce toate ingredientele s-au omogenizat, se toarnă compoziția de blat într-o tavă tapetată cu hârtie de copt. Se coace blatul de prăjitură apoi se pregătește crema pentru amandină.

Într-un vas se pune ciocolata la topit apoi se amestecă cu frișca. Se fierbe crema pe baie de aburi apoi se face și glazura de ciocolată. Într-o cratiță se pune apa împreună cu zahărul și se lasă la fiert până când se topește zahărul. La final se adaugă mierea și cacao.

Blatul făcut anterior se taie în două și se însiropează cu un amestec obținut din apă, zahăr și esență de rom. Peste prima foaie de blat se pune crema și se uniformizează apoi se pune a doua foaie de blat însiropat și se toarnă glazura de ciocolată. Se pune prăjitura la frigider câteva ore apoi se scoate și se porționează pentru a fi servită. Prăjitura amandină de casă este adorată de mulți dintre noi. Este cremoasă, însiropată, gustoasă și are un aspect deosebit, fiind ideală de servit la orice ocazie.

Sursă foto și articol: https://www.youtube.com/watch?v=GPD3I4a74sg