Povești ce-ți fac pielea de găină, auzite de preotul de la Spitalul de Boli Infecțioase de la Iași. Un bărbat s-a spovedit pentru prima dată în viața lui la ATI având o formă gravă de COVID-19. La scurt timp după spovedanie s-a stins din viață
Un bărbat aflat pe patul de moarte s-a spovedit pentru prima dată! Preotul Spitalului de Boli Infecțioase „Sfânta Parascheva” din Iași, Ioan Oleru, a fost cel care l-a convins să facă acest lucru. Mulți pacienți care sunt în stare foarte gravă și se așteaptă din clipă în clipă la ce e mai rău apelează la ajutorul preotului. Părintele a fost nevoit să împărtășească și pacienți inconștienți
Preotul Spitalului de Boli Infecțioase „Sfânta Parascheva” din Iași, Ioan Olăeru, povestește cum pacienții aflați pe patul de moarte cer ajutorul lui Dumnezeu, agățându-se de mila Lui ca de o ultimă speranță. Chiar și cei care nu au avut în decursul vieții o legătură strânsă cu Dumnezeu și nu au fost de multe ori la biserică cer ajutorul preotului, la fel cum a făcut și un bărbat care nu s-a spovedit niciodată. Acesta a acceptat să se spovedească, iar la câteva zile a decedat, având o formă gravă a bolii și fiind internat în secția de Anestezie și Terapie Intensivă a Spitalului de Boli Infecțioase „Sfânta Parascheva” din Iași.
„Mulți pacienți văd în spovedanie și împărtășanie un ajutor, așa cer ei ajutor Lui Dumnezeu să se vindece sau să moară împăcați. Au fost cazuri în secțiile de Anestezie și Terapie Intensivă din Iași, destul de grave, dar pacienții erau conștienți și m-au refuzat, spunând că nu o să moară, iar în jumătate de oră au murit. Am avut parte și de câteva cazuri mai deosebite, oricum, fiecare pacient în parte are o poveste unică. Am întâlnit un bărbat trecut de 40 de ani care nu s-a spovedit niciodată în viața lui și nici nu avea o legătură strânsă cu biserica.
Acesta era internat în stare gravă în secția ATI, familia îmi povestise că el nu mergea la biserică și că sigur nu o să vrea să se spovedească, însă după ce am trecut pe la toți pacienții și am ajuns la el și l-am întrebat dacă ar vrea să se spovedească, fără prea multe explicații, nu a stat pe gânduri și a acceptat. L-am simțit mai liniștit și se vedea că sufletul lui era curat și împăcat. Mi-a spus și el că nu s-a spovedit niciodată. La scurt timp după spovedanie s-a stins din viață”, a declarat Ioan Olăeru, preotul misionar al Spitalului de Boli Infecțioase din Iași.
„După doar două zile am auzit că a decedat”
Nu toți bolnavii vor să se împărtășească sau să se spovedească atunci când se află în momentele critice. La fel a făcut și un bărbat care se afla internat în secția ATI alături de fiica lui, ambii fiind infectați. Femeia și-a eliberat sufletul, însă tatăl ei a refuzat cu desăvârșire și în doar două zile a fost răpus de boală.
„A fost și o familie, fiică și tată, internați în spital, ambii infectați. Ambii prezentau forme grave ale infecției COVID-19 și mergând prin spital, prima dată am ajuns la ea și a fost foarte încântată să se spovedească, însă m-a sfătuit să nu merg la tatăl ei, ca să nu îl sperii. Mi-a trasmis că dacă îi voi propune și lui să se spovedească, o să se sperie și o să creadă că va muri. Când am ajuns la el în salon, am zis totuși să încerc și l-am întrebat, dar m-a refuzat și i-am respectat decizia. După doar două zile de la discuția pe care am avut-o cu el, am auzit că a decedat”, a adăugat Ioan Olăeru, preotul misionar al Spitalului de Boli Infecțioase din Iași.
Preotul ieșean: „Familiile mă cheamă la pacienții din secțiile ATI inconștienți”
Familiie pacienților sunt cele care îl contactează pe preotu Ioan Olăeru pentru a fi alături apropiaților lor în cele mai grele clipe. Părintele a precizat că a avut de împărtășit și persoane inconștiente.
„Acest val este unul cu mult mai periculos, dar în continuare țin legătura cu pacienții și merg peste tot la ei, chiar și în secțiile ATI. Am fost solicitat și la spitalul mobil de la Lețcani, unde și acolo sunt foarte mulți pacienți în suferință. Din păcate, cei mai mulți oameni aleg să se spovesdească și să se împărtășească înainte de moarte, aceasta este cumva o mâhnire a preoților. Ramura asta Delta este foarte agresivă și îi lasă imediat fără puteri și starea lor se agravează în doar câteva zile. Față de experiențele anterioare, în prezent, situația este extrem de periculoasă.
O altă partea rea ar mai fi că familiile mă cheamă la pacienții din secțiile ATI inconștieni, de la care nu plec tocmai împăcat, pentru că le ating doar puțin buzele cu Sfânta Împărtășanie. Nu știu dacă pot muri împăcăți cu adevărat, exact cum este în cazul celor conștienți, care pot spune tot ce îi apasă pe suflet și pleacă pe lumea cealaltă cu sufletul curat”, a precizat Ioan Olăeru, preotul misionar al Spitalului de Boli Infecțioase din Iași.