Povestea tragică a Nicoletei, românca ucisă de iubitul ei, în Spania! Bărbatul s-a sinucis după ce a comis crima
Povestea tragică a Nicoletei, românca ucisă de soțul ei în Spania, a marcat întreaga comunitate de români care locuiește în Castellon de la Plana. Românca în vârstă de 51 de ani, care a lucrat ani buni ca asistentă într-un spital din Treviso, a fost ucisă de iubitul ei, tot român. Nicoleta a ales să vină după Ioan în Spania din dragoste. Femeia a fost înjunghiată de iubitul ei, după care bărbatul în vârstă de 54 de ani s-a spânzurat.
Poveste tragică a Nicoletei, românca ucisă de iubitul ei
Nicoleta Buliga, o româncă, în vârstă de 51 de ani, a plecat la muncă în Italia, în anul 2002. Începând din anul 2004, aceasta lucrat ca asistentă medicală la Spitalul San Camillo din Treviso.
Nicoleta era divorțată și avea un fiu în vârstă de 26 de ani.
În 2021, Nicoleta a început o relație cu Ioan Corbaceri, în vârstă de 54 de ani. El locuia în Spania, iar în luna iunie a anului trecut, a decis să meargă să stea împreună cu iubitul ei. Nicoleta a păstrat legătura cu foștii săi colegi din Italia prin intermediul mesajelor. Acesta le-a spus prietenilor că și-a găsit un loc de muncă într-un spital din Vila-Real, în regiunea Valencia, și că este bucuroasă pentru această nouă experiență.
Nicoleta a fost ucisă în noaptea de joi spre vineri, 14 septembrie 2023, într-un apartament din Castellon de la Plana, unde stătea cu iubitul ei, Ioan Corbaceri.
În seara fatidică, bărbatul a luat un cuțit de bucătărie cu o lamă de 20 de centimetri și a înjunghiat-o de mai mult de 10 ori pe Nicoleta. Acesta lovit-o în zona gâtului, pieptului, brațelor și alte părți ale corpului. Cuprins, probabil de remușcări, bărbatul s-a sinucis. Cadavrul lui a fost descoperit la o scurtă distanță de cel al Nicoletei.
Vecinii și apropiații spun că nu ar fi existat probleme între cei doi iubiți
Vecinii au declarat că nu au auzit vreun conflict în apartament și că nu au observat nicio anomalie în relația cuplului în zilele anterioare. În plus, ultima fotografie postată de Ioan pe Facebook, datată pe 8 septembrie 2023, îi prezintă pe cei doi zâmbitori și fericiți împreună.
Poliția a fost contactată de colegii de muncă ai Nicoletei, atunci când aceasta nu a apărut la serviciu vineri, 14 septembrie 2023, iar la telefon nu răspundea.
În prezent, oamenii legii desfășoară o investigație pentru a clarifica circumstanțele tragice care înconjoară acest eveniment. Conform relatărilor publicate în presa spaniolă, nu există înregistrate plângeri sau rapoarte de violență depuse împotriva lui Nicoleta Buliga de către Ioan Corbaceri. Cu toate acestea, sursele locale menționează că o fostă parteneră ar fi solicitat anterior un ordin de protecție împotriva românului.
Povestea tragică a Nicoletei, românca ucisă de iubitul ei, în Spania, i-a marcat pe foșii ei colegi din Italia, dar și comunitatea de români din micul oraș spaniol Castellon de la Plana.