„Povestea povestilor”, de Ion Creanga, scrierea interzisa minorilor
Povestea povestilor (sau Povestea pulei) este o poveste erotica scrisa de Ion Creanga in 1877-1878. A fost citita de autor la o sedinta a societatii literare Junimea si nu a mai fost publicata decat in 1939, la mult timp dupa moartea scriitorului, intr-o editie de lux la Editura pentru Literatura si Arta „Regele Carol II”.
Incepind din 1990 a fost reeditata de mai multe ori, tradusa in engleza si franceza, insotita de ilustratii si publicata si sub forma de inregistrare audio. Manuscrisul povestii se gaseste la Biblioteca Academiei Romane.
Amu cica era intr-un sat un taran. Si taranul acela a iesit odata in tarina sa samene niste papusoi. Si cum samana el, tocmai atunci s-a nimerit sa treaca pe acolo Hristos si cu Sfantul Petrea. Hristos sa nu taca molcum si sa-si caute de drum?
— Da ce sameni acolo, om bun? intreaba el.
— Ia, niste pule saman, raspunse taranul cu obraznicie.
— Pule ai zis ca sameni, pule sa dea Dumnezeu sa se faca, zise Hristos, blagoslovind samanatura cu amandoua manile, si apoi se tot duse in drumul sau impreuna cu Sf. Petrea, care nu-si putea stapani mierarea de cuvintele ce auzise ca au iesit din gura lui Hristos, pentru ca niciodata nu mai vorbise Mantuitorul asa de buruenos.
Taranul, dupa ce mantui de samanat, se intoarse acasa. Apoi, la vremea prasitului, a venit de a prasit papusoii dupa randuiala, si iar s-a intors acasa. Dar cand vine la cules, ce sa vada? In loc de papusoi, de fiecare strujan erau cate trei-patru drugalete de pule, care-de-care mai imbojorate, mai darze si mai razbelite!…
— Ptiu! drace, iaca ce s-au ales de muncusoara mea de toata vara, zise taranul, scarpinandu-se-n cap si trantind cusma de pamant cat ce putu. Asta n-am patit-o de cand m-a facut mama… ’tu-i matele acrului! — Ei, ei! Amu ce-i de facut? — ’Tu-i-as descantecul celui cu blagoslovenia, ca pocit a mai fost la gura.
Si cum sedea taranul uimit, numai iaca ce trecea pe-acolo un potang de baba.
— Buna-vremea, om bun, zise ea.
— Sa-mi bag genunchiul in vajoiul cui stiu eu, matusa, zise taranul indracit de nacaz…
— Dar ce, Doamne iarta-ma, esti asa de mascaragios, mai omule, zise baba posomorata. Nu ti-i oarecum sa vorbesti asa, de fata cu o batrana ca mine?
— D-apoi cum sa mai vorbesc si eu, matusa, cand vezi cum si-a facut Dumnezeu ras de muncusoara mea. Da, la saracia in care ma gasesc, pule-mi trebuie mie? Uite colo pe ogor, si-apoi mai zi si dumneata daca mai ai ce…
Cand se uita baba pe ogor, isi pune manile in cap de ce vede… pule si iar pule, belite si rasbelite, in toate partile.
— Vai de mine si de mine, nepoate! Asta inca-i una.
— Ba dac-ar fi numai una, ce ti-ar fi, matusa! Dar asa sint sute de sute si mii de mii, in cur sa le tii!… ’Tu-i asa si pe dincolo ca nu stiu ce sa mai fac. Imi vine sa ma spanzur, nu altaceva.
— Ia las’, nepoate, zise baba uitandu-se cu jale la pule… De unde stii c-aista nu-i un noroc de la Dumnezeu pentru dumneata?
— Norocul aista sa nu-l mai dea Dumnezeu nici dusmanilor mei, matusa, dar unde s-a mai auzit o chiznovatie ca asta – sa mananci pule in loc de papusoi! Ia invata-ma si dumneata ce sa fac? caci pe mine nu ma mai ajunge capul.
Sta ea baba oleaca pe ganduri si apoi zice:
— Nepoate, eu te-as invata ce sa faci ca sa te desfaci de dansele rapede-rapede si sa scoti bani inzacit si insutit decat pe papusoi, dar ce mi-i da?
— Ce spui, matusa? Invata-ma, ca t-oiu da ce mi-i cere si un vrav de pule pe deasupra…
Cand a auzit baba de pule, i-a zvacnit inima… caci ii curgea ochii dupa dansele, cand le vedea asa de zdravene si de barzoete…
— Apoi iaca ce sa faci, nepoate: incarca-le in car si le du la targ ca ai sa le vinzi ca chiperiul. Dar manca-te-ar norocul sa te manance, acum trebuie sa las rusinea la o parte si sa te invat cum ai sa inveti pe cumparatori a le intrebuinta.
— Ca bine zici, matusa, ie spune-mi, rogu-te!
— Cand a fi sa le vie dor de pula, s-o suere cum sueri oile la strunga… si atunci, numai sa-ti poata curul… Iara cand s-ar satura de ea, sa zica: ho! ho! haram nesatios. Si atunci pe loc se moaie si te descotorosesti de dansa.
Si drept dovada, baba isi insfaca o matraguna, care era mai mare, de pe un strujan, si incepe s-o puie in lucrare cum se cade…
Taranul a incremenit, cand a mai vazut si asta…
— Dar de unde ai aflat mestesugul ista, matusa? zise el cu mierare.
— Hei, hei! nepoate, pe unde culege dracul surcele, eu am taiet lemne… Nu ma mai intreba cum, si zi bogdaprosti ca ti-am deschis ochii ce sa faci…
Taranului atat i-a trebuit. Da babei ce-i fagaduise, apoi se duce acasa, isi pune scoartele la car si-l infunda bine, injuga boii, se intoarce la ogor, incarca un car zdravan de pule — si la targ baiete, cu dansele de vanzare.
Si cum ajunge la targ, nici tu una, nici tu doua, odata incepe a striga, cat ii lua gura:
— Hai la pule, hai la pule! Pule zdravene si tari pentru jupanese mari…
O cucoana vaduva, auzind asa vorbe din gura taranului, trimite o slujnica sa-l cheme la dansa ca sa-i deie un colb…
Slujnica se duce si-l cheama pe taran. Si cum vine taranul, cucoana il si ia la trei parale, zicand:
— Dar bine, mai tarane, ce porcarii spui pe langa cerdacul meu, ca te mananca mama dracului! Acus te pun la scara si-ti trag o bataie, de te-or duce cu cerga acasa… Inteles-ai?
— Apoi, da, milostiva cucoana, zise taranul scarpinandu-se in cap. Sa ierte cinstita fata dumneavoastra, ce sa facem? Ia niste pule ni-a dat Dumnezeu si le-am adus si noi la targ, sa vedem, n-om puté prinde ceva parale pe dansele, ca ne mananca si pe noi o multime de angarii si nevoi de toate felul…
— Mai tarane, esti nebun, ori cum esti, de vorbesti pleve de fata cu mine?
— Ba, fereasca Dumnezeu, cinstita cucoana, vorbesc vorbe sanatoase, saracul de mine! Iaca sa va aduc una ca s-o vedeti, daca nu ma credeti… ’Tu-i-as praznicul cui le-a plamadit, ca m-a facut sa intru in dihonii cu lumea din pricina lor. Incaltea dac-ar fi de parte femeiasca, le-as tine pentru mine, dar asa…
Si odata se duce la car si alege un stiulete de puloiu, care era mai mare, si cu dansa de-a dreptul in casa la cucoana.
— Iaca, cucoana, saga-ti pare dumitale asta? Vezi acum pe ce s-a dus munculita mea de toata vara? S-apoi dumneata ma mai inghii si cu bataie, ca pesemne nu-s eu destul de batut de Dumnezeu! ’Tu-i-as patruzecile cui stiu eu sa-i fut, ca au inceput a ma lua lumea de nebun…
Cucoana vede acum ca taranul are dreptate, si se face a se uita intr-o parte, dar tot tragea cu coada ochiului si la cinstita pula din cand in cand.
— Bata-te focul sa te bata, mai tarane, ca ticalos mai esti!… S-apoi cum s-ar face ca s-o poata cineva intrebuinta, cand ar vré? Nu-i vorba, ca mie una nu-mi face trebuinta. Dar tare ma mier si eu de asa comédie!…
— Cum sa se faca, cucoana! Sa ierte cinstita fata dumneavoastra, ia, cand vine cuiva pofta de dansa, o sueri de cateva ori, cum sueram noi oile la strunga, s-apoi atunci, tine-te la frecus — cat ce-i puté, ca las’ daca m-a da de rusine. Iara cand te-i multumi si-i vrea sa te lese de frecus, sa strigi la dansa: ho! ho! haram nesatios! Si atunci indata numai ce-o vezi ca se trage inapoi frumos, ca serpele la apa dulce… Si pe urma, de cate ori ti se scoala… tot asa sa faci. Si daca nu te-i multami, atunci sa ma blastami pe mine.
— Bata-te pustia sa te bata, mojic mascaragios, c-al dracului mai esti, zise cucoana, care incepuse a se mai deprinde cu vorbe de masa… Ia iesi oleaca afara din odaie, s-apoi te-oiu chema eu acus, ca am oleaca de treaba…
Taranul tace molcum si iese. Iara cucoana, drept cercare, incepe a suera nataranga, si atunci cinstita pula face zbac! in pizda cucoanei… Si da-i, si da-i, de-i mergea colbul. Dar chita cucoanei! Vorba ceea: baba batrana nu se sparie de pula groasa.
Sedea, sarmana, cum sede mielul la tata oaei, pana ce se satura de supt. Cucoana era de cele mai tartose:
Stramta-n pizda, tare-n sele,
Crasca pula din masele
Ca-i cam iute la otele!
In sfarsit, dupa ce s-a saturat cucoana bine, apoi zice incetisor: ho! ho! haram nesatios! pula atunci pe loc s-a muiet si foflenchiu! cade jos… Cucoana indata o radica cu mare sfintenie si o pupa drept in bot… Apoi striga pe taran in casa si, luandu-l cam pe departe, zice:
— Si cam cum s-a intamplat de ai tu blastamatii de-aiste, mai tarane?
— Cum sa se-ntample, cucoana? Ia, mai asta primavara, samanand papusoi in tarina, a adus dracul — ca mai bine n-oiu zice — doi oameni pe acolo. Si unul din ei, m-a intrebat: ce seman? Eu sa nu-mi stapanesc gura? M-a impins pacatul sa raspund in ciuda ca pule saman, sa iertati dumneavoastra? Si atunci el, pocit la gura sau naiba il mai stie cum a fost, a blagoslovit cu amandoua manile spre ogorul meu din treacat, zicand: Pule sa dea Dumnezeu sa se faca. Si cum vedeti dumneavoastra, pule s-au facut, cinstita cucoana. Si iac-asa m-am facut si eu negustoriu de pule, fara stirea lui Dumnezeu. Si, pula mea si trei bani, s-o caruta de jidani, sa ierte cinstita fata dumneavoastra.
— Dar bine le mai zici pe nume, manca-le-ai pe ceea lume!
— Apoi, da, cucoana, dac-asa le cheama, cum hasta pula sa le mai zicem?
— Mai omule, oare nu cumva acela a fost Hristos si cu Sfantul Petru? Ca numai ei sunt asa facatori de minuni…
— D-apoi da, cucoana, mai stiu eu cine sa fi fost? Dumnezeu ori dracul, sa-i bag in pchizda mane-sa, ca mai bine nu le-oiu zice, sa ierte cinstita fata dumneavoastra, ca stiu ca mi-a facut-o buna…
— Daca-i asa cum spui tu, mai tarane, apoi eu cred ca tot Hristos a fost. Si de-aceea, hai sa-ti cumpar si eu una, spre aducere aminte de anul cand s-au facut pe ogoara de cele care spui tu… caci dupa mine aista-i semn de belsug.
— Pule, vrei sa zici, cucoana.
— De-acelea, manca-le-ai sa le mananci, ca mult le mai porti prin gura.
— Apoi da, dac-asa ni-i deprinsa gura, ce sa facem? Iertati si dumneavoastra! Dar si dac-a fi dupa vorba dumitale cucoana, apoi mult stau eu si ma mier de Dumnezeu. Ce dracul? N-are el alta treaba decat numai sa se-apuce de facut pule pe ogoarele oamenilor! Doamne iarta-ma, dar pulos trebuie sa mai fie si Dumnezeu acela, de-i plac asa de mult pulele! Insa mai stii pacatul? Oiu face si eu ca dumneata, cucoana. Poate a vrut Dumnezeu sa se cace cu bani in punga mea, ca de mult sade pustie — franta de para n-am la sufletul meu. — Ei, ce zici, cucoana, iei-ti una ori ba? — ca ma prea intarziiu cu iarmarocul.
— Apoi ce mi-i cere tu pe scarnavia asta, zise cucoana, facandu-se ca i-i greata, oarecum… Vorba ceea: deie-mi-o Dumnezeu, dar nu-mi trebuieste.
— Apoi ce sa-ti cer, cinstita cucoana! Ca sa nu ne zbatem, mi-i da cinci sute de lei in capat si pace buna.
— Ce-ai spus? Cinci sute de lei? Dar stii ca esti de duh, mai tarane!
— Apoi, da, cucoana, mult mi-au asudat si mie coaiele, pan-am prasit atata amar de pule, si le-am adus in halul ista, cum le vezi… si daca de la una ca dumneata nu m-oiu chiaburi, apoi de la tarance de-a noastre ti-ai gasit sa ma pricopsesc? Ca ele ar voi sa le dai cate-o testea de pule de-o para si cate-un vraf pe de-asupra… Asa-i la noi la tarani, baga-mi-as, Doamne iarta-ma, sa-mi bag! sa iertati de vorba cea proasta!…
— Mai tarane, dar trei sute de lei nu ti-i deajuns?
— Nici o letcaie mai putin, cucoana.
— Patru sute, mai.
— Nu se poate, cucoana.
— Nici 450?
— Ba nici 499 de lei si 39 de parale. Nu te mai pune si dumneata, cucoana, pentru 50 de lei. Fa-mi incaltea o saftea sa nu mai stea, c-ai sa ai o bunatate de pula, de mi-i pomeni, si mi-i indrepta si la alte cucoane de-a dumneavoastra…
— Hai, na-ti 500 de lei, zice cucoana. Dar nu cumva sa te obraznicesti sa spui cuiva ca mi-ai vandut mie mascarale de-aiestea, c-apoi al tau e dracul. Inteles-ai?
— A…ra! cucoana, d-apoi eu grija asta o am, pacatele mele?
In sfarsit, cucoana da 500 de lei, isi ia pula — si taranului pe ici i-i drumul, se duse-n treaba lui sa vanda cum a puté si pe celelalte pule. Dar pule de-ar avé, despre asta nu se mai plange el acum. Vorba ceea: calul bun din grajdiu se-ntreaba.
Dar ce mai atata vorba. Cum s-a dus taranul, cucoana cea pasina si spasita face o cutie de argint poleita cu aur, imbodoleste sfanta pula in bumbac, stropit cu aromate, o asaza si-o incuie in cutie ca pe un odor nepretuit, ia cheia la sine, si, cand ii veneau haghitele, se aseza gospodareste pe treaba, isi astampara pofta, si ca mai ba sa-i duca dorul, sau sa mai umble pe apucate, ca pana atunci. Se inchipuluise biata cucoana cat se poate de bine pentru batranete…
Amu, intr-una din zile, iaca ce vine popa de pe mosia cucoanei s-o roaga de toti Dumnezeii sa-i boteze un copil. Cucoana, ca sa nu strice hatarul popei, pune caii la carata si se duce cu dansul in sat sa-i boteze. Si dupa ce-i boteaza copilul, ramane la popa la masa in acea zi. Si, la masa, luand si cucoana mai mult un paharut, doua de vin, — cum ii treaba oamenilor: ba, ia poftim luati-l macar pana la braul preotesei, ba, atata rau sa fie! — pe cucoana o ia vinul de cap, si pe loc ii si vine pofta de pula… Ei! Ei! ce-i de facut? Da cucoana sa se duca acasa, popa si cu preoteasa n-o lasa.
— Ai sa mai la noi in asta noapte, cumatrita, zisera ei, ca doar nu-ti plang copiii acasa.
In sfarsit, cucoana scapara de dor de pula…
— Cumetre parinte, zise ea de la o vreme: daca nu ma lasati sa ma duc, tine cheia asta, si fa bine sfintia-ta de te du acasa la mine, deschide ladoiul de langa patul unde dorm eu, scoate de-acolo o cutie de argint si mi-o ada incoace, ca-mi trebuie ceva dintr-insa: chitibusuri de-a noastre, stii, cum ii treaba femeilor…
Popa, chitind ca-s niste daruri pentru preuteasa, pe data si porneste calare.
Si ajungand la cucoana acasa, umbla in ladoiu, ia cutia si porneste grabnic cu dansa inapoi spre casa.
Era pe la ameaza, in mijlocul verii, si da inima din popa de caldura. Cand, pe la mijlocul drumului, trecand prin marginea unei paduri, sta la umbra unui copac pletos sa se racoreasca oleaca. Si cum sta de se racorea, ii da dracul in gand sa umble in cutie si sa vada ce-i acolo? Suceste el cutia, o invarteste si nu stiu cum face de-o deschide. Si cand se uita inlauntru, ce sa vada? Vede cosgogemite mascara, invelita in bumbac stropit cu aromate… Atunci popa, cuprins de mierare, incepe a suera. Si cum se miera el suerand, pula face zmac in curul popei!… Popa atunci incepe a racni si a zice: Doamne, izbaveste-ma de vrajmas! Nu lasa pre robul tau de batjocora diavolului! Ca tie unuia am slujit si afara de tine pre altul nu stiu! Dar toate erau in zadar. In sfarsit, daca vede popa si vede ca nu mai este scapare, scoate barnetul de la izmene si cu un capat il leaga de copac, iar cu celalalt capat de barnet leaga pula cum poate, si unde nu incepe popa a se zmunci si a cotigi in toate partile, cum se zmuncesc boii la tanjala, cand trag ceva din greu, dar nu era chip… Se roaga el popa, racneste el popa, carneste el popa, dar nu-i nadejde de scapare, c-o dat peste pula mare…
In sfarsit, oleaca de nu era sa iasa sufletul din popa; cand noroc de la Dumnezeu, iaca o vaca, pe care o palise strechea, cat pe ce era sa deie peste dansul sa-l zdrobeasca. Atunci popa, de spaima, incepe a striga deznadajduit: ho!, ho!, haram, manca-te-ar lupchii sa te manance! Vaca da in laturi si atunci numai iaca si pula iese din curul popei!… Si cand se vede popa scapat, o si croieste la fuga prin padure ca un nebun, lasand si cal si cutie si pula si barnet si preuteasa si cucoana si tot, si se ca mai duce in toata lumea. Si dus a ramas si pana in ziulica de astazi.