Povestea de viață a lui Florin Bogoș, fermierul din Iași care, împreună cu soția, are grijă cu sfințenie de ferma cu vaci, mica afacere de familie-FOTO/VIDEO
Fermierul ieșean Florin Bogoș, în vârstă de 63 de ani, se ocupă împreună cu soția de afacerea de familie din domeniul agricol. Viața familiei Bogoș e strâns legată de creșterea animalelor, îndeletnicire care i-a ajutat pe Florin și Liliana să aibă o sursă sigură de venit
Familia Bogoș, din satul Podolenii de Jos, comuna Cozmești, este una dintre puținele din Iași care se mai ocupă de creșterea animalelor. Florin și Liliana Bogoș au dezvoltat treptat o mică afacere de familie și chiar dacă nu mai sunt în floarea vârstei nu renunță la văcuțele lor. Florin Bogoș are 63 de ani, iar Liliana Bogoș 60 de ani, dar cei doi crescători muncesc din greu, de dimineață până seara, în fermă.
”Sunt crescător din tată în fiu. Bunicul a fost agricultor, a avut ceva terenuri. Tata a avut vreo 250 de oi, câteva vaci. Am vaci de lapte și de carne, metis, adică încrucișări de rase. Acum am ajuns la 50 de capete. Până în 2012 am ținut și eu oi, dar le-am dat pentru că era prea greu. Am rămas cu vacile. Am luat câte una, câte două. Am cumpărat ceva teren. Am vreo 5 hectare. Am și arendat teren. Eu cu nevasta facem totul în fermă și vă dați seama ce greu e să te ocupi de ele. Nu stau toată ziua lângă ele, dar să crești vaci e ca în armată. Ele nu știu că e sărbătoare, că nu poți să le hrănești într-o zi. Te trezești la 5 dimineața și nu știi când intri în casă”, spune Florin Bogoș, crescător din Iași.
Florin Bogoș, fermierul din Iași de 63 de ani, a crescut copiii din vânzarea brânzei, laptelui și cărnii
Mica fermă de familie a fost dezvoltată treptat. Cu multă muncă și seriozitate, crescătorul de vaci spune că tot ce a vândut din produsele de pe lângă casă, lactate, carne sau fructe, l-a ajutat să crească cei 5 copii care au vrut să aibă studii superioare.
”Cu ferma, cu via și livada i-am ținut la școală, la facultăți. Am fată măritată la Suceava, una în Spania, băieții la Iași. Le trimit pachet dacă au nevoie de brânză, mere. Tot ce pot, le dau. Îi mai sună mama lor să-i întrebe dacă au nevoie de ceva, când vin pe la noi. Eu nu am avut de ales, dacă am crescut între miei și vaci. Am făcut ce am știut mai bine. Tot la fermă am rămas. Frații mei mai au și ei câteva vaci, dar nu prea mai crește lumea animale. Viața la țară e grea și aproape muncesc degeaba”, mărturisește Florin Bogoș, care nu stă aproape deloc.
”Uitați-vă, aici am pus nucii. Sunt pentru copii”, spune Florin Bogoș.
Florin Bogoș: ”Am avut ofertă de 3.000 de euro pe taur, dar nu l-am dat”
Vedeta fermei lui Florin Bogoș este taurul din rasa Aubrac. L-a cumpărat la recomandarea fiului său și spune că, deși a primit oferte generoase din partea unor cumpărători, nu l-a vândut.
”Unul din băieții mei care a făcut «Facultatea de zootehnie» la Iași a reușit să își găsească un loc de muncă la Asociația Aubrac. M-a întrebat dacă vreau un taur și l-am cumpărat. Când l-a adus avea 250 de kilograme. În 5 luni l-am crescut până la 600 de kilograme. Am avut ofertă de 3.000 de euro pe taur, dar nu l-am dat. Acum a mai slăbit un pic pentru că a intrat în vaci (n.r-râde). Sunt ca și copiii mei. Am grupa mică și grupa mare”, spune Florin Bogoș.
Originară din munţii Aubrac (sudul masivului Central), rasă este una foarte veche din Franţa. Recunoscută datorită calităților extraordinare de adaptare, dar și a carcasei consistente și a gustului aparte pe care o are carnea sa, tot mai mulți fermieri se orientează spre această rasă rezistentă la boli, cu longevitate mare. Fermierii din Iași se orientează spre rasele de vaci aduse din străinătate, pentru că aduc profituri mai mari.
Florin Bogoș: ”Nu a fost niciodată așa greu ca acum”
Florin Bogoș are însă o mare nemulțumire.
”Nu a fost niciodată așa greu ca acum. Prețurile se ridică de la o zi la alta, dar nu la lapte sau brânză. Eu vând cu 5 lei litrul de lapte și 20 de lei kilogramul de brânză. Oamenii vin de afară și cumpără din supermarket-uri. Mai mergeam la piață la Răducăneni când era băiatul la școală. Acum e la liceu, mezinul, și nu mai are cine să mă ajute. Nu prea avem unde să dăm produsele. Mai cumpără oamenii acasă un kil (n.r-kilogram) de brânză, de lapte, dar puțini. Cumpără de la magazin, că e gata fiert (n.r-râde). Eu fac natural, sănătate pentru oameni. Autoritățile ar trebui să ne ajute mai mult. Știți cât a fost subvenția anul trecut? 5 lei. Cum să crești animalele când cheltuielile au crescut?”, mai spune Florin Bogoș.
Ferma lui a fost dată exemplu de bună practică de către specialiștii Direcției Agricole Iași care au început vizitele la agricultorii din județ. Crescătorii din Iași primesc în această perioadă subvenții de la Agenția de Plăți și Intervenții pentru Agricultură, respectiv ajutorul național tranzitoriu.
Fermierul din Iași, Florin Bogoș, va primi subvenții pentru cele 50 de capete.