Povestea chimistului din Iași, de la „Fabrica de vise”! Perchezițiile procurorilor i-au dat viața peste cap: „Pare a fi, mai degrabă, o persoană condamnată înainte de a fi judecată” – FOTO/VIDEO

de: Redacția BZI
02:00, 20 nov. 2023

Prin intermediul avocaților, Radu Zonda, chimistul de la „Fabrica de vise”, aflat acum în arest, transmite că nu a desfășurat activități ilegale. Mai multe dispozitive de vapat ar fi fost produse la fabrica din Miroslava, susceptibile de a avea efecte psihoactive. Este invocată substanța HHC, dar care nu a fost raportată în România. Chimistul are o experiență de 20 de ani în cercetare, iar luna trecută trebuia să susțină doctoratul, dar cererea i-a fost respinsă. Procurorii DIICOT îl acuză că a prelucrat substanțe, dar el precizează că verifica doar produsul finit, conform „ingredientelor” menționate pe etichetă

Radu Zonda, în vârstă de 41 de ani, unul dintre inculpații din dosarul „Fabrica de vise”, instrumentat de procurorii de la Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) – Serviciul Teritorial Iași, are o poveste fabuloasă în spate.

Totul s-a schimbat pe data de 19 septembrie 2023, când procurorii au descins la fabrica societății Canx CBD SRL, cu sediul în comuna Miroslava, județul Iași, deținută de afaceristul german Philipp Fuhmann. În fabrica menționată erau desfășurate operațiuni cu dispozitive de vapat și dulciuri, susceptibile de a avea efecte psihoactive. O parte dintre aceste produse au în componență un produs chimic, derivat al THC-ului (obținut în mod sintetic), cu denumirea generică HHC (hexahydrocannabinol), substanță ce ar avea capacitatea de a produce efecte psihoactive (stări de euforie, halucinaţii şi chiar probleme medicale temporare), asemănătoare consumului de canabis, conform anchetatorilor.

Peste 100.000 de dispozitive de tip „vape” ar fi fost produse în perioada octombrie 2022 – septembrie 2023, cu scopul comercializării prin intermediul platformelor online. Din estimările anchetatorilor, în fabrică s-ar fi investit 5 milioane de euro. În interiorul punctului de lucru s-a găsit și o cantitate de 40 tone de cânepă industrială.

Cum a ajuns Radu Zonda să lucreze la „Fabrica de vise”

Radu Zonda a avut un parcurs profesional de invidiat. Din 2007 a lucrat timp de 2 ani la Institutul European de Oncologie de la Milano (IFOM-IEO), dar în 2009 s-a întors în România, după nașterea fiicei. Din 2012 până în 2016, chimistul a lucrat la Institutul Regional de Oncologie (IRO) din Iași.

Imediat după încheierea colaborării a obținut un post de cercetător debutant la Institutul de Chimie Macromoleculară „Petru Poni” din Iași, în cadrul proiectului european „SupraChem Lab”, ca mai apoi să fi acceptat la studii doctorale în cadrul Școlii de Studii Avansate a Academiei Române. În final, Radu Zonda trebuie să mai susțină teza de doctorat.

Firma afaceristului german colabora cu institutul din Iași

Canx CBD SRL avea deja o colaborare științifică cu Institutul „Petru Poni”. În acest context, Radu Zonda a primit o ofertă pentru un post de chimist la fabrica afaceristului german. Astfel, în ianuarie 2021, acesta devine oficial angajat la fabrica din Miroslava. Însă, în luna iulie 2023, Radu Zonda intră în concediu, iar în august solicită suspendarea contractului de muncă pentru că voia să se dedice tezei de doctorat. Dar planurile nu au ieșit conform programului, fiind săltat de procurori în luna septembrie, după ce au fost efectuate mai multe percheziții.

Cum explică avocații nevinovăția chimistului

Avocata Marina Delianu-Vizaru vine cu o variantă total diferită

Cu acordul lui Radu Zonda, avocații acestuia au acceptat să vorbească pentru BZI despre dosarul instrumentat de DIICOT. Aceștia susțin că rolul lui Zonda în firmă era cu totul altul.

„De precizat este că rolul ce i se impută domnului Zonda este «de prelucrarea chimică a substanțelor psihoactive», lucru neadevărat, sarcina ce îi revenea, conform contractului de muncă pe care îl avea, era de a analiza produsul finit conform specificațiilor înscrise pe etichetă. De altfel, nici nu poate fi vorba despre o prelucrare chimică a produselor, deoarece această substanță, HHC, era importată legal. Care sunt pașii pe care trebuie să îi urmeze orice stat în cazul în care apare o avertizare în Sistemul European de Avertizare Timpurie (Early Warning System, EWS)?

Pe scurt, atunci când apare o notificare în acest sistem (EWS), fiecare țară trebuie să informeze public populația. Facem precizarea că, în România, ANA (Agenția Națională Antidrog – n.r.) are rolul de a informa public de fiecare dată când o substanță este pusă sub monitorizare la nivel european. După cum se poate observa și prin accesarea site-ului ANA, o astfel de informare nu există nici la acest moment. Mai mult, pe site-ul ANA nu există nicio informație cu privire la substanța HHC. Prin urmare, când și pe cine a informat public?”, a precizat Marina Delianu-Vizaru, avocata chimistului care pe tot parcursul vieții nu a avut probleme cu legea, nici măcar o amendă.

La finalul lunii octombrie trebuia să susțină teza de doctorat

După 20 de ani cercetare, pe data de 31.10.2023, Radu Zonda trebuia să susțină teza de doctorat, dar cererea i-a fost respinsă și a rămas în continuare în arest. De menționat că perchezițiile au fost realizate și într-un context național în care tot mai multe cazuri de consum al substanțelor interzise au fost intens mediatizate.

„Începând cu 31 martie 2023, identificările de HHC au fost raportate de 20 de state membre (Austria, Belgia, Bulgaria, Croația, Cipru, Cehia, Danemarca, Estonia, Finlanda, Franța, Germania, Grecia, Ungaria, Italia, Lituania, Polonia, Slovacia, Slovenia, Spania, Suedia) și Norvegia. A fost identificat și în Elveția. România nu a raportat că s-ar fi identificat HHC, deși trebuia și putea.

Până la 31 martie 2023, niciun eveniment advers grav confirmat analitic care implică HHC nu a fost raportat la EMCDDA (Centrul European de Monitorizare a Drogurilor și Dependenței de Droguri – n.r.). Ni se pare cel puțin ciudat ca instituțiile statului, care nu și-au îndeplinit obligația de transpunere a avertizării în plan național, care nu au transmis informațiile cerute pentru întocmirea raportului EMCDDA, să folosească chiar acest raport ca bază a acuzației aduse inculpatului și să solicite arestarea sa preventivă.

De altfel, domnul Zonda pare a fi, mai degrabă, o persoană condamnată înainte de a fi judecată, având în vedere că i-a fost respinsă cererea de a își susține teza de doctorat, care era programată pe data de 31.10.2023, teză care însuma munca a peste 20 de ani de cercetare”, a mai spus avocata chimistului. În dosarul „Fabrica de vise”, procurorii au efectuat 121 de percheziții domiciliare în 12 județe din țară.

S-a dispus emiterea mandatelor de arestare preventivă pentru inculpații Bogatu Iulian-Ionuţ, Toma Costel-Bogdan, Ciucă George Mădălin, Loghin Mihnea-Leonard, Olăraşu Constantin, Iftime Alexandra, Zonda Radu și Fuhrmann Philipp. În acest moment, urmărirea penală este în curs de desfășurare.