Timpul mare petrecut în trafic către locul de muncă și înapoi spre casă reprezintă o problemă apăsătoare pentru multe persoane la nivel global. Foarte multe persoane se deplasează la locul de muncă și înapoi acasă cu autoturismele, iar motivele care stau la baza acestei alegeri pot fi foarte diferite.
Pentru unele persoane autoturismul este mijlocul de transport preferat, asta pentru că le acoperă în mare parte nevoile de deplasare și nu ar fi dispuse să renunțe prea ușor la acesta pentru altceva. Cu toate acestea, sătule de de aglomerația din traficul rutier, unele persoane au început să caute mijloace de transport cu care ar putea să se deplaseze mai rapid.
Scuterele sunt răspândite în multe zone ale lumii, iar mulți utilizatori le apreciază pentru ușurința cu care, de regulă, se pot strecura cu acestea prin aglomerație, dar și pentru costurile de achiziție și utilizare, care probabil în majoritatea cazurilor sunt mult mai mici decât cele ale autoturismelor, însă, nu totul se rezumă doar la aceste motive. Un alt motiv poate fi acela că, sunt multe situații în care se poate găsi mai ușor un loc de parcare pentru un scuter decât unul pentru un autoturism.
Atât autoturismele cât și scuterele pot oferi diferite avantaje și dezavantaje și este important ca acestea să fie analizate cu atenție. Uneori, un singur mijloc de transport poate fi insuficient pentru nevoile și preferințele personale, iar din acest considerent, este bine de studiat toate opțiunile disponibile.
Probabil multe persoane se întreabă dacă poți ajunge mai repede la locul de muncă cu un scuter în loc de un autoturism, însă, răspunsul la această întrebare depinde de mulți factori.
O metodă care poate ajuta o persoană să-și facă cel puțin o primă impresie despre care dintre cele două mijloace de transport ar putea să o ajute să ajungă mai rapid dintr-un anumit punct la o anumită destinație, ar putea fi testarea acestora pentru o anumită perioadă de timp și în condiții cât mai similare. De exemplu, într-o săptămână poate folosi pentru deplasările la locul de muncă și înapoi acasă un autoturism, iar în următoarea săptămână, pe aceleași trasee, poate utiliza un scuter. Bineînțeles, este foarte important modul în care se face testarea, dacă se va face doar în zilele lucrătoare, dacă momentul în care se pleacă spre destinație este același, având în vedere faptul că de multe ori traficul poate fi mult mai lejer la ora 07:00 decât la 07:30, dacă elevii se afla în vacanță, dacă afară sunt condiții atmosferice mai neprietenoase și așa mai departe.
Cu toate acestea, este bine de știut că traficul rutier poate diferi semnificativ de la o zi la alta, însă, o testare în condiții cât mai similare a celor două mijloace de transport, poate ajuta, într-o anumită măsură, ca o persoană măcar să-și facă o idee despre unele avantaje și dezavantaje ale acestora.
Multe persoane se documentează aprofundat atunci când vor să-și achiziționeze un vehicul nou, iar odată ce au analizat cu atenție opțiunile disponibile, specificațiile tehnice, costurile de achiziție și utilizare, precum și toate celelalte aspecte relevante, caută soluții de testa vehiculul sau vehiculele care le prezintă interes, cel puțin pentru o perioadă de timp.
Participarea la un test drive cu un autoturism sau la un test ride cu un scuter, poate oferi o experiență utilă pentru a evalua, într-o anumită măsură, unele caracteristici ale autoturismului sau scuterului testat. Unele persoane preferă ca, în loc să participe la un scurt test drive sau la un scurt test ride, să închirieze și să utilizeze pentru o perioadă de cel puțin câteva zile vehiculul care le prezintă interes, deoarece consideră că astfel și-ar putea da seama mai bine despre cât de mult vehiculul testat se potrivește nevoilor și preferințelor lor personale.
Sunt multe persoane care au renunțat la folosirea autoturismelor pentru deplasările de acasă la locul de muncă și înapoi și care au ales în loc, să utilizeze scutere, deoarece pentru acestea scuterele reprezintă o soluție mult mai rapidă de deplasare, având în vedere traseele pe care sunt nevoite să le parcurgă frecvent la anumite intervale orare.