Post cu dedicație la o unitate medicală din Iași! Simona Gociu, director pe perioadă nedeterminată, fără concurs. Un credit a dat-o de gol: „Nu e treaba dumneavoastră ce fel de contract am eu!” – FOTO

de: Codruța ȘOROAGĂ
02:00, 27 nov. 2023

Simona Gociu este director de mai bine de un an la Unitatea Medico-Socială Podu Iloaiei, instituţie aflată în subordinea Consiliului Judeţean Iaşi. Femeii i s-ar fi încheiat, recent, contract pe perioadă nedeterminată, deşi postul nu a fost scos la concurs. Nimeni nu ar fi știut nimic de asta, dacă Simona Gociu nu contracta un credit. Astfel, s-a dat de gol

Înainte de a fi numită director la Unitatea Medico-Socială Podu Iloaiei, Simona Gociu a fost asistentă socială la Spitalul de Psihiatrie și Pentru Măsuri de Siguranță Pădureni-Grajduri, iar mai apoi la Primăria Podu Iloaiei. Femeia a avansat rapid în carieră, iar de mai bine un an este director al Unității Medico-Sociale Podu Iloaiei. Succesul Simonei Gociu nu ar avea la bază competențele sale, ci femeia ar fi susținută pe post de Consiliul Județean Iași.

Mai mult, în cazul în care postul de director al Unității Medico-Sociale Podu Iloaiei ar fi scos la concurs, Simona Gociu nu ar putea participa, deoarece nu are cursuri de management. Acesta ar fi motivul pentru care Consiliul Judeţean Iaşi nu a organizat, până acum, concurs pentru ocuparea funcției de director la această unitate medico-socială.

Simona Gociu, director pe perioadă nedeterminată la Unitatea Medico-Socială Podu Iloaiei: „Ea nu are dreptul să ocupe funcția”

Reporterii BZI au aflat pe surse că Simona Gociu este angajată pe perioadă nedeterminată în cadrul Unității Medico-Sociale Podu Iloaiei, deși postul nu a fost niciodată scos la concurs. Femeia a contractat, recent, un credit pentru care a pus să garanteze două angajate ale unității medico-sociale, și astfel s-a dat de gol.

„I s-a făcut prelungire pe perioadă nedeterminată, fără concurs. Ea este director de aproximativ un an jumătate, era interimar. Am aflat că este angajată pe perioadă nedeminată pentru că ea a făcut un credit și a pus niște asistente de la Unitatea Medico-Socială să fie garanți. Așa s-a descoperit că e angajată pe perioadă nedeterminată, pentru că altfel nu ar fi putut lua credit. Ea nu are dreptul să ocupe funcția de manager, pentru că nu are cursuri de management instituțional. Este pusă de Consiliul Județean, de Costel Alexe, și de asta postul nu a fost scos la concurs, pentru că ea nu-l poate ocupa”, au declarat surse din cadrul Unităţii Medico-Sociale Podu Iloaiei.

Simona Gociu nu a recunoscut nici în ruptul capului că ar fi contractat un credit și nici nu a dorit să spună dacă are cursuri de management sau nu.

„Este problema mea personală dacă am făcut sau nu un credit. Nu e treaba dumneavoastră ce fel de contract am eu! Doamne, Dumnezeule, cu siguranță că am un contract care este perfect legal, așa cum este. Cum vă imaginați că mi-ar face cineva contracte ilegale!?”, a declarat Simona Gociu.

Simona Gociu: „Nu știu dacă o să particip la concurs, dacă s-ar organiza, chiar nu știu”

Simona Gociu, directorul Unităţii Medico-Sociale Podu Iloaiei, a refuzat însă să spună de cât timp ocupă funcția de director interimar. De asemenea, a precizat că postul presupune multă muncă și nu știe dacă ar participa la concurs, dacă acesta s-ar organiza.

„Faceți cerere și o să vă răspundem oficial, se caută în baza de date, la resurse umane. Nu ați primit răspuns la celelalte cereri? Să știți că eu am trimis răspuns! Nu știu ce s-a întâmplat. Sincer, nu știu dacă o să particip la concurs, dacă s-ar organiza, chiar nu știu. Speculații se pot face la adresa tuturor, nu eu îmi întocmesc contractele de muncă, nu eu mă numesc în funcție, ci sunt angajat al Consiliului Județean Iași. Cred că speculațiile astea vin de la cineva care își dorește acest post, dar trebuie să știe că aici este foarte multă muncă, foarte mult stres și multă implicare.

Dacă își imaginează cineva că vine cu pantofi cu toc și doar dă ordine, se înșeală. Nu am o relaţie de prietenie nici cu domnul Costel Alexe, nici cu domnul primar Ioan Alexa. Eu nu am voie să dau date aşa, dacă veneaţi să facem o emisiune despre centru, să vedem ce nevoie are, să-l facem frumos, să-l ridicăm, atunci era altceva. Dacă era o discuție de genul acesta, atunci lucrurile stăteau altfel, dar când se vine la reclamații…”, a declarat Simona Gociu.

Nu este pentru prima dată când există suspiciuni precum că posturile din cadrul Unității Medico-Sociale Podu Iloaiei ar fi ocupate pe pile. În martie 2023, BZI a scris despre un concurs aranjat pentru ocuparea a două posturi de asistent medical generalist.

Reporterii BZI au solicitat un punct de vedere şi din partea Consiliului Judeţean (CJ) Iaşi, pentru a afla cu exactitate când a fost numită Simona Gociu director pe perioadă nedeterminată la Unitatea Medico-Socială Podu Iloaiei şi de ce postul nu a fost scos la concurs. Reprezentanţii CJ Iaşi nu au oferit un răspuns până la încheierea ediţiei.