Pont! Se fac angajări la Spitalul „Sf. Spiridon”! Aproape 80 de posturi sunt scoase la concurs!
Se fac angajări masive la Spitalul „Sf. Spiridon”. Mai mult de jumătate din angajați vor fi repartizați pe Clinica de Arși. Înscrierile au început deja și numărul de candidați crește de la o zi la alta.
Spitalul Clinic de Urgențe „Sf. Spiridon” Iași a scos la concurs 74 de locuri de muncă. Se angajează de la medici, la asistenți medicali și brancardieri. Managementul a anunțat că 65 la sută dintre angajați vor fi repartizați pentru Clinica de Arși recent inaugurată. Conducerea spitalului susține că potențialii angajați vor fi aleși pe sprânceană. Desigur, cu studii în domeniu și potențial de învățare. Managerul spitalului susține faptul că în maximum o săptămână, Clinica de Arși își va începe activitatea.
Înscrierile curg gârlă
Înscrierile în concurs au început deja, iar managerul susține că numărul de candidați crește de la o zi la alta, semn că sunt foarte mulți dornici. Perioada de depunere a dosarelor expiră pe 30 octombrie. Pe data de 11 noiembrie, după selecția dosarelor, candidații vor susține proba scrisă. Imediat după, pe 15 noiembrie, urmează proba practică, iar pe 21 noiembrie cea de interviu. Rezultatele finale, după contestații, vor fi afișate oficial pe data de 27 noiembrie. „Luni aveam deja 32 de înscriși în concurs. Suntem conștienți că nu tot personalul care va fi angajat va avea experiență, însă noi le vom oferi posibilități de stagii de practică în Franța. Ministerul Sănătății are parteneriat cu aceștia, astfel încât personalul medical selectat de noi va avea șansa să meargă să se specializeze acolo. Unii dintre medicii noști au avut deja ocazia ca pentru o săptămână să facă un schimb de experiență în Franța”, spune ec. Ioan Bârliba, managerul Spitalului „Sf. Spiridon”.
Marii arși vor putea fi salvați la Iași
Reamintim faptul că, recent, a fost inaugurată Clinica de Arși din cadrul Spitalului „Sf. Spiridon”. Astfel, în noua clinică vor putea fi tratați pacienți care au suferit arsuri grave, afecțiuni care nu puteau fi tratate până în prezent la Iași. Clinica a fost prevăzută cu cinci paturi pentru pacienții cu arsuri mari și alte 20 pentru cei cu până la 20 la sută arsuri. Investiția în clinica mai sus menționată s-a ridicat la suma de 50.000.000 de lei.