Poliţiştii români organizează proteste de amploare. Ce nemulţumiri au oamenii legii
Poliţiştii români organizează proteste de amploare începând cu ziua de miercuri, în fața Ministerului Muncii. Așadar, EUROPOL împreună cu sindicatul Poliţiştilor de Penitenciară își vor striga nemulţumirile în fața Guvernului.
Nu este prima acţiune de acest fel. Vă aducem aminte faptul că în urmă cu câteva zile, poliţiştii au protestat în București. S-a întâmplat pe 9 august, la ora 10.00 când oamenii s-au strâns în fața Ministerului de Finanțe.
Poliţiştii români organizează proteste la București
Conform unui comunicat publicat pe site-ul celor de la EUROPOL, poliţiştii români organizează proteste la București, începând cu ziua de miercuri, în fața Ministerului Muncii. Oamenii legii sunt nemulţumiţi de Legea Salarizării care a fost prost aplicată de Guvernul României. Aceștia consideră că autoritățile centrale oferă promisiuni deșarte pentru oamenii legii. Aceștia se plâng că salariile nu le sunt indexate cu inflația și că în acest fel, meseria de poliţist nu mai este deloc atractivă
„Poliţiştii sunt din nou sacrificaţi în ceea ce priveşte aplicarea Legii salarizării întrucât Guvernul României, indiferent de componenţa coaliţiei, alege şi de această dată să ne «onoreze» cu promisiuni deşarte aşa cum a făcut-o din luna decembrie a anului 2020 prin emiterea ordonanţei austerităţii în baza căreia am fost desemnaţi ca fraierii de serviciu pentru care aplicarea celor 2 tranşe restante din Legea 153/2017 trebuie să suporte amânare. Modul patetic în care personalul din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională este amăgit periodic cu acordarea unor firimituri din drepturile salariale restante care nu acoperă inflaţia de 14%, în timp ce puterea de cumpărare a scăzut sub nivelul salarial deţinut înaintea aplicării Legii salarizării din 2017 a condus la înregistrarea unui val de demisii, ultimele fiind înregistrate inclusiv la nivelul inspectoratelor de poliţie judeţene, care însă nu sunt evidenţiate de factorii de conducere din MAI pentru a masca în mod intenţionat faptul că profesia de poliţist nu mai este deloc atractivă”, arată un anunţ publicat.
Poliţiştii se mai plâng şi de lipsa echipamentelor de protecție, a echipamentelor de intervenție și a autoturismelor care, multe dintre ele, sunt vechi şi nu mai fac față noilor cerințe.
Proteste de amploare în mai multe domenii cheie
Nu sunt singurele proteste care au avut loc, sau vor avea loc. Sunt sute de mii de persoane nemulţumite de acţiunile Guvernului României. De exemplu, angajaţii TAROM, CFR Marfă și CFT Călători și-au strigat nemulţumirile în fața Guvernului. În aceea ce îi privește pe angajaţii TAROM, nemulţumirile personalului sunt varii. De exemplu, personalul nu este mulţumit de nivelul salarial şi de faptul că nu le este respectat contractul colectiv de muncă:
Scopul adunării îl constituie manifestarea protestului față de lipsa voinței de salarizare decentă a angajaților TAROM și a tratării cu superficialitate şi chiar cu rea credință a negocierilor Contractului Colectiv de Muncă de către conducerea TAROM. Așa cum merg aceste negocieri, nu excludem apariția unui conflict de muncă la nivel TAROM, cu respectarea tuturor normelor impuse de legislația în vigoare. se arăta în comunicat.
Una peste alta, nu vedem nicio acţiune de protest a românilor care lucrează la privat și care, de cele mai multe ori, au salarii sub media bugetară. Asta în condiţiile în care prețurile la gaze naturale și energie au crescut enorm. Așadar, polițiștii români care protestează fac parte din mulțimea de bugetari nemulțumită de actualul Executiv.