Polițiștii rezerviști se întorc la muncă! Ce impact va avea această decizie asupra ieșenilor?

de: Andreea Andrei
07:00, 17 mart. 2022

Ministerul Afacerilor Interne a luat hotărârea de a chema în serviciu agenții ce au fost trecuți în rezervă. Polițiștii rezerviști se întorc la muncă pentru a menține ordinea publică, dar și pentru a ajuta în punctele de frontieră. Pompierii și militarii sunt, de asemenea, vizați de această hotărâre.

Din pricina numărului mare de persoane ce tranzitează România, dar și a criminalității crescute, Ministerul Afacerilor Interne (MAI) va putea rechema polițiștii, jandarmii, pompierii sau cadrele militare ce sunt trecute în rezervă, dar cu un contract ce nu poate depăși 12 luni.

Polițiștii rezerviști se întorc la muncă, dar se pot face și noi angajări. În contextul aceleiași hotărâri, MAI va avea dreptul de a angaja pe perioada războiului din Ucraina fără concurs, dar pe o perioadă determinată.

La nivelul județului Iași ar fi nevoie de noi agenți în toate domeniile polițienești

Polițiștii rezerviști se întorc la muncă: impactul asupra ieșenilor va fi unul benefic

Unul dintre domeniile importante vizate de hotărârea Europol este cel al Poliției Rutiere

Ieșenii au motive de satisfacție, deoarece suplimentarea cadrelor de poliție la nivel județean va aduce liniștea atât pe străzile orașului, cât și în comune. Privind în perspectivă, se poate aprecia faptul că se va diminua numărul de accidente rutiere și al ilegalităților pe care, uneori, Poliția ieșeană le descoperă când e prea târziu.

Deficitul de personal în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Iași este de aproximativ 15 la sută și acoperă toate domeniile polițienești. Astfel, la finalul anului 2021 erau 305 funcții vacante în cadrul IPJ Iași. Pentru moment, în cadrul instituției nu s-au luat hotărâri legate de posibilitatea de angajări fără concurs sau chemarea polițiștilor în rezervă.

Se vor completa locurile disponibile în cadrul serviciilor pentru situații de urgență

Noi angajări în cadrul Ministerului Afacerilor Interne

Se vor face angajari în cadrul Serviciului de Migrări, dar și la posturile vamale

Potrivit anunțului făcut de Sindicatul Europol, se ia în considerare angajarea fără concurs în mai multe domenii ale MAI, cu precădere în cadrul Poliției. Această decizie este una generată în funcție de războiul din Ucraina.

Persoanele încadrate vor avea un termen de 90 de zile de la încetarea conflictului armat pentru a se înscrie la un concurs. Situația MAI va fi similară cu cea din domeniul sănătății, unde cadrele medicale angajate fără concurs au dreptul ca, în cele 90 de zile de la încetarea situației de criză, să se înscrie la concursul pentru ocuparea definitivă a posturilor.

„S-a propus elaborarea unui proiect de ordonanță de urgență pe baza căruia vor putea fi dispuse mai multe măsuri, unele dintre acestea prezentând interes pentru sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională, astfel: MAI va putea rechema în activitate / reîncadra, fără concurs, pe durată determinată de 1 an, cadre militare / polițiști care au trecut în rezervă sau le-au încetat raporturile de serviciu, cu acordul acestora; MAI va putea angaja personal fără concurs, pentru activități specifice domeniilor Migrație și Azil, situații de urgență și ordine și siguranță publică, pentru o durată determinată, ce nu poate depăși 90 de zile de la data încetării conflictului armat din Ucraina”, se arată într-un anunț al Sindicatului Europol.

Polițiștii rezerviști se întorc la muncă și vor face împreună cu persoanele ce se vor angaja pe posturile vacante o mare diferență în ceea ce înseamnă siguranța publică și combaterea criminalității.