Poliţiştii de la Transporturi Iași au acționat în zona trecerilor la nivel cu cale ferată – FOTO

de: Bujor Elena Nicoleta
10:50, 29 ian. 2024

La data de 28.01.2024, polițiștii din cadrul Secției Regionale de Poliție Transporturi Iași –Biroul Județean de Poliție Transporturi Iași, împreună cu jandarmi din cadrul IJJ Iași au desfăşurat o activitate preventivă pentru prevenirea accidentelor la trecerile la nivel cu calea ferată din zona de competență.

În cadrul activității de prevenire au fost distribuite un număr de 100 pliante cu caracter informativ în ceea ce privește traversarea liniilor de cale ferată.

Ulterior, polițiștii din cadrul Secției Regionale de Poliție Transporturi Iași – Biroul Județean, au acționat și pentru combaterea faptelor de acest gen, ocazie cu care s-au obținut următoarele rezultate:

 Au fost legitimate 26 de persoane;
 Au fost aplicate 37 sancțiuni contravenţionale;
 Valoarea totală a sancțiunilor aplicate este de 12.675 lei;
 A fost retras 1 certificat de înmatriculare;
 Au fost reținute 3 permise de conducere pentru depășirea coloanei de autovehicule staționată la culoarea roșie a semaforului montat la trecerea la nivel cu calea ferată.