Poliţia locală a sancţionat un bărbat pentru că stătea pe o bancă într-un parc pentru copii
Poliţia Locală Iași a sancţionat un bărbat pentru că stătea pe o bancă într-un parc pentru copii. Poliţiştii locali s-au mândrit, într-o postare publicată pe o reţea de socializare cu fapta. Aceştia au spus sec, într-un comunicat de presă faptul că bărbat depăşise limita de vârstă pentru a putea sta pe banca respectivă.
În poza pusă pe reţeaua de socializare se poate observa cum un poliţist local îl legitimează pe acesta. De altfel, aceştia spun că femeie a încălcat H.C.L. Iași. nr. 338/2006 care precizează limita de vârstă.
Iată ce spune regulamentul spaţiilor de joacă pentru copii
Decizia de sancționare a bărbatului este una corectă din punctul de vedere al unei Hotărâri ale Consiliului Local Iași care precizează că limita de vârstă pentru a putea sta în locul respectiv este de maxim de 14 ani.
Art.1. – Se aprobă ,, Regulamentul de organizare şi funcţionare a spaţiilor de joacă pentru copii de pe raza Municipiului Iaşi “ – anexa nr. 1, ce face parte integrantă din prezenţa hotărâre;
Art.2.- Se împuterniceşte Poliţia Comunitară pentru constatarea şi sancţionarea actelor de vandalism şi pentru respectarea ,, Regulamentului de organizare şi funcţionare a spaţiilor de joacă pentru copii” de către cetăţeni şi asociaţiile de proprietari.
- – program de funcţionare 8.00 – 21.00
- – limită de vârstă maxim 4÷14 ani
- – însoţirea copiilor mai mici de 10 ani de către adulţi
- – păstrarea curăţeniei
- – interzis accesul cu câini şi biciclete
- – interzis consumul de băuturi alcolice, actele de
- vandalism
- – interzis scuturatul covoarelor
- – interzis mutarea mobilierului urban: bănci, coşuri
- – interzis distrugerea echipamentelor, a împrejmuirii
- – interzis staţionarea persoanelor în grupuri, pentru alt motiv decât cel de agrement
Ce spun poliţiştii locali
În postarea publicată pe o reţea de socializare, oamenii legii au explicat faptul că bărbatul a încălcat regulamentul şi a fost sancționată:
Polițiștii locali din cadrul Serviciului Poliție Locală Călare au depistat o persoană care nu respectă limita de vârstă prevăzută pentru accesul în parcul de joacă pentru copii.
În acest context, au întocmit proces-verbal de constatare a contravenției, conform • H.C.L. Iași. nr. 338/2006 privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcționare a spațiilor de joacă pentru copii aflate pe domeniul public din Municipiul Iaşi.