Polița RCA va fi modificată. Conducătorii auto pot plăti și în rate

de: Bujor Elena Nicoleta
09:10, 22 feb. 2024

Autoritatea de Supraveghere Financiară a anunțat că poliția RCA va fi modificată. Schimbările sunt în ceea ce privește sistemul bonus malus. De asemenea, conducătorii auto vor avea posibilitatea să plătească în rate.

Românii sunt tot mai îngrijorați de scumpiri, mai ales de adaosul comercial la alimentele de bază și de creșterea prețurilor la RCA. În acest an, creșterile de prețuri vor continua, deși motivele sunt oarecum neîntemeiate pentru cetățeni.

Polița RCA va fi modificată

Inflația a devenit o problemă economică extrem de importantă pentru țara noastră în ultimii ani. Conform unui raport recent asupra inflației, Banca Națională a României și-a revizuit prognoza de inflație pentru finalul anului 2024 la 4,8% de la 4,4% estimată pentru august.

Impactul inflației asupra consumatorilor este semnificativ și produce temeri și îngrijorări cu privire la creșterea prețurilor. Și în acest an prețurile sunt prea mari pentru consumatori, la alimente și combustibili, iar acest lucru probabil nu se va schimba în bine. Vor apărea noi taxe și scumpiri, de acest lucru sunt conștienți toți românii.

În ceea ce privește polița RCA, aria de aplicare a sistemului bonus-malus se va extinde. Va fi introdusă posibilitatea de a plăti RCA în rate lunare sau semestriale. Mai mult decât atât, va fi implementat un nou sistem numit „franșiză”, care va fi similar cu CASCO – compania de asigurări va plăti daunele inițiale și apoi le va recupera de la asiguratul vinovat de incident.

Modificări în sistemul bonus malus

Actualul punctaj de bonus malus deja câștigat de conducătorii auto va rămâne în vigoare, dar se are în plan o extindere a acestuia.

„În primul rând vom introduce noi criterii pentru tot ce înseamnă malus, unele dintre ele aduse de foarte multe ori în atenția publică. De exemplu, să se țină cont dacă dauna a fost produsă într-un eveniment rutier care a condus la o vătămare corporală. Actualul sistem nu are în vedere nici dacă a fost o daună totală cu victime sau fără victime. Mai sunt și altele. Istoricul de amenzi pe ultimul an va fi luat în calcul. Aici avem în vedere, binențeles, amenzile rutiere. E posibil să luăm în considerare și dacă dauna s-a întâmplat în România sau în afara țării, având în vedere că sunt diferențe foarte mari între valorile daunei medii. Acestea sunt principalele elemente.

Ideea este de a aduce rezultatul de fond al acestui sistem la un nivel de rezonablitate. Ce este câștigat este un drept câștigat, deci toată lumea rămâne în acest sistem bonus-malus. Ceea ce avem în vedere este extinderea plajei, mai ales la bonus, astfel încât să nu ne oprim la B8. Va fi nevoie de o ajustare a nivelelor și de malusare și de bonusare. Acest sistem nu trebuie să încarce prima de risc a fiecărui asigurător. Pentru asigurător este un joc cu sumă nulă, pentru că adaugă rezultatul acestui sistem la prima lui, deci el nu are un impact, dar noi, asigurații, vom fi impactați”, a explicat pentru Economica vicepreședintele ASF pentru asigurări, Sorin Mititelu.

Ce este „franșiza”

Acest sistem va fi similar cu CASCO, în sensul că firma de asigurări va suporta costurile daunelor și mai apoi le va recupera de la asiguratul responsabil pentru accident.

„Al doilea obiectiv, așa cum spuneam, este introducerea unor modificări cu impact asupra primei. Bonus-malus este unul, al doilea este franșiza.

Franșiza ar fi după modelul celei aplicate pentru CASCO, evident cu diferența că atunci când se face plata daunei de către asigurător nu se va face o deducere a franșizei din beneficiul pe care l-ar obține păgubitul.

Asigurătorul va plăti el dauna, iar mai departe, în funcție de valoarea franșizei, va recupera suma de la asiguratul vinovat în evenimentul respectiv. Trebuie spus că este un beneficiu opțional, la cererea asiguratului.

În al doilea rând, trebuie spus că această franșiză va fi într-o anumită valoare nominală, nu procentuală. Franșiza va fi stabilită în funcție de capacitatea de plată a celui luat în risc, pentru că asigurătorul trebuie să aibă posibilitatea de a recupera suma rezpectivă, în caz de daună”, a mai spus Mititelu.

Polița RCA va putea fi plătită în rate

Polița RCA va putea fi achitată în 12 rate lunare, dar numărul de rate poate fi ajustat la cererea asiguratului.

„Un alt palier la care vom lucra este modalitatea de plată. Nu este doar o chestiune de tehnică, însemnând alegerea unui canal. Este vorba de un beneficiu oferit celor care ar trebui să facă un efort important, la o anumită dată, pentru plata unei sume mai mari, respectiv a unei sume care influențează major capacitatea lui de plată pe termen scurt.

Mai concret, când ai un venit de 3.000 de lei net și ai o asigurare de 1.000 de lei, aceasta înseamnă 33% din venitul tău, un procent deloc mic. Aceasta înseamnă că efortul pe care respectivul trebuie să îl facă în acel moment este unul deosebit de mare.

Pentru a micșora acest efort, stimulând astfel încheierea de asigurări RCA, pentru că gradul de cuprindere în RCA este undeva în jur de 75%, oferim posibilitatea închierii în rate. Este același lucru în cazul companiilor. Când ai parc auto mare, să îți faci o rezervă de câteva sute de mii de lei poate fi un efort semnificativ. Aceasta este motivația.

Avem în vedere ca măsura să se aplice doar contractelor cu valabilitate de un an. Mai departe, posibilitatea de plată în rate să fie lunară, trimestrială sau semestrială, adică în 12 rate, în patru sau în două rate. Ca și la franșiză, este un drept al asiguratului și o obligație a asigurătorului”, a conchis vicepreședintele ASF.