Prima pagină » Actualitate » Ploaie record la Mangalia! 226 litri pe metru pătrat în 12 ore; cod roșu de inundații în Dobrogea
Ploaie record la Mangalia! 226 litri pe metru pătrat în 12 ore; cod roșu de inundații în Dobrogea

Ploaie record la Mangalia! 226 litri pe metru pătrat în 12 ore; cod roșu de inundații în Dobrogea

31 aug. 2024, 16:40,
în Actualitate

La Mangalia s-a înregistrat o ploaie record de 226 de litri pe metru pătrat în doar 12 ore, o cantitate echivalentă cu precipitațiile pe jumătate de an. Este un record absolut pentru această perioadă, iar meteorologii avertizează că furtunile puternice ar putea afecta și zona țărmului bulgăresc.

Hidrologii au emis un cod roșu de inundații pentru râurile din jumătatea de sud a județului Constanța, valabil până duminică la ora 12:00. Avertizarea vizează riscul ridicat de scurgeri masive pe versanți, torenți și pâraie, precum și viituri rapide pe râurile mici, care ar putea cauza inundații severe în zonele de coastă la sud de Canalul Dunăre – Marea Neagră.

În plus, până duminică la ora 16:00, este în vigoare un cod portocaliu de inundații pentru râurile din județele Tulcea și Constanța. Se anticipează scurgeri semnificative și creșteri rapide ale debitelor și nivelurilor pe râurile mici, cu posibilitatea depășirii cotelor de apărare, ceea ce ar putea duce la inundații locale severe.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *