Plăți AFIR Iași! Fermierii au primit peste 3 milioane de euro, fonduri europene nerambursabile
AFIR Iași a plătit fermierilor, în primul semestru din 2024, fonduri europene în valoare de peste 3 milioane de euro. Plățile continuă către beneficiarii din Iași care au semnat contractele de finanțare cu AFIR
Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) a plătit fermierilor din Iași, în primul semestru din 2024, fonduri europene în valoare de peste 3 milioane de euro. AFIR a decontat cheltuielile realizate în cadrul proiectelor de investiții în agricultură și dezvoltare rurală, precum și pentru angajamente pentru măsurile de mediu și climă. Banii provin din FEADR – Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală, EURI – Instrumentul de Redresare al Uniunii Europene, dar și de la bugetul național, iar cei mai mulți au intrat în conturile fermierilor ce au solicitat decontarea cheltuitelor pentru investiții în exploatații agricole, zootehnice și pomicole. Sumele acordate fermierilor din Iași sunt cuprinse între 50.000 și un milion de euro. Astfel, fermierii vor investi banii europeni în sere cu legume, ferme cu bovine, utilaje agricole noi și livezi.
AFIR a făcut noi plăți către fermierii din Iași
Tinerii fermieri din Iași au primit fonduri europene de la AFIR. Anul trecut, a fost deschisă o nouă sesiune de depunere a proiectelor de către tinerii care vor să se instaleze ca fermieri, iar fondurile au fost epuizate înainte de termen. Fermierii au depus 45 de proiecte în valoare de 3,15 milioane de euro. Din Iași, au fost selectate șase planuri în valoare de 70.000 și 50.000 de euro. Proiectele au fost depuse de ieșeni în perioada 30 noiembrie 2023 – 31 ianuarie 2024, în sesiunea DR 30-Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri. Suma alocată pentru această sesiune a fost de 175 de milioane de euro. Tinerii fermieri primesc 75 la sută din cuantumul sprijinului la semnarea contractului de finanțare și 25 la sută se acordă în funcție de implementarea corectă a planului de afaceri, fără a depăși 3 ani (pentru exploatațiile pomicole) de la semnarea contractului de finanțare. Tinerii fermieri au cheltuit, până acum, 7 milioane de euro, fonduri europene.
Interesul ieșenilor pentru fondurile europene este ridicat
În această perioadă, sunt analizate proiectele depuse de fermierii din toată țara, în diverse măsuri de finanțare. Astfel, noi rapoarte de selecție vor fi publicate pe site-ul AFIR, inclusiv cele referitoare la fondurile europene destinate exploatațiilor agricole, respectiv achiziția de utilaje agricole. Fondurile alocate acestei măsuri au fost epuizate înainte de termen. Astfel, în perioada 25 iunie – 1 iulie 2024, au fost depuse proiecte în valoare de 313 milioane de euro, fiind înaintate 1.130 de cereri la nivel național. Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a anunțat că s-au epuizat fondurile care erau disponibile pentru investiții în dotarea cu utilaje și echipamente performante pentru toate tipurile de culturi, exceptând sfecla de zahăr și formele asociative. Fermierii din Iași au depus 37 de cereri de finanțare, în valoare de 10 milioane de euro. Suma minimă ce poate fi accesată este de 350.000 de euro, iar cea maximă, de 1,5 milioane de euro. Noi plăți vor fi făcute de AFIR către fermierii din Iași după semnarea contractelor de finanțare.