Plante care purifică aerul. Te ajută să scoți chiar și acel iz de țigară din încăpere
În ultimul timp, suntem nevoiți să stăm cât mai mult în casă și au apărut din ce în ce mai multe alerte care arată o calitate proastă a aerului, mai ales în orașele cu multă poluare.
Poluarea este și o problemă a locuințelor și a birourilor noastre. Ea nu vine doar din exterior, ci există poluanți chiar la noi în casă. Poluanții de interior care afectează sănătatea sunt formaldehida, compuși organici volatili, poluanți biologici din aer, monoxidul de carbon și oxizii de azot, pesticidele și dezinfectantele etc.
Plantele care purifică aerul
Acești poluanți contribuie la mirosul urât și neplăcut din încăperi, care provoaca simptome variind de la alergii, dureri de cap și oboseală până la tulburări ale sistemului nervos, cancer si moarte. Dar există plante care ajută la purificarea aerului. Ar fi bine să ai și tu acasă plante de apartament care purifică aerul.
Iedera
Iedera poate crește și în interior. Este o plantă cu abilități incredibile de filtrare a aerului. Este cea mai eficientă plantă atunci când vine vorba de absorbția de formaldehidei. Nu-ți face griji. Este o plantă care se adaptează ușor și crește repede. Preferă temperaturi moderate și lumina solară medie.
Aloe vera
Aloe ajută la creșterea nivelului de oxigen din casa ta. Absoarbe formaldehida, dioxidul de carbon și monoxidul de carbon. Un ghiveci cu o plată de aloe vera este echivalentă cu nouă purificatoare de aer biologice.
Crinul păcii
Aceasta floare frumoasă este o plantă care se întreține ușor. Rezistă și la temperaturi mai scăzute. Pe lângă rolul decorativ, reduce semnificativ numărul de toxine din aer.
Planta păianjen
Este capabilă să efectueze fotosinteza în condiții de iluminare minimă. Planta păianjen absoarbe toxinele din aer, inclusiv formaldehida, stirenul, monoxidul de carbon și benzenul. O singură plantă paianjen este capabilă să filtreze în mod eficient aerul dintr-o cameră de 70 m².
Limba-soacrei
Plantă decorativă deosebită, limba-soacrei poate prospera fără prea multă lumină sau apă. Este, de asemenea, eficientă în absorbția a dioxidului de carbon și eliberează oxigen în timpul nopții (în timp ce cele mai multe plante fac acest lucru în timpul zilei). Ca urmare, un ghiveci cu această plantă în dormitor te poate ajuta să ai un somn mai bun.
Rhapis excelsa
Rhapis excelsa este o specie de palmier care se adaptează bine la cele mai multe interioare. Rhapis excelsa crește încet, dar poate ajunge până la 4 m în înălțime. Bineînțeles, îi poți controla creșterea alegând un vas potrivit cu mărimea maximă pe care ți-o dorești. Curăță aerul de formaldehide și de amoniac.
Ficusul de cauciuc
Este renumit pentru forma și aspectul frunzelor sale. Ficusul de cauciuc poate supraviețui în locuri întunecate. Cu toate acestea, este nevoie de un pic de lumină să crească. Aceasta plantă este, de asemenea, renumită pentru îndepărtarea substanțelor chimice din aer.