Planta de 21.000 de euro! Iată cum arată grădina botanică din balconul unei femei
O femeie din Bucureşti şi-a transformat locuinţa în grădină botanică, din pasiune pentru plante. În colecţia sa, deţine un exemplar care s-a vândut la o licitaţie cu 21.000 de euro.
Femeia locuieşte într-un apartament din Sectorul 1 al Capitalei, însă casa ei a devenit un colţ de natură. Iubitoare de plante, ea a colecţionat de-a lungul anilor sute de exemplare şi pe toate le îngrijeşte ca şi cum ar fi copiii ei, scrie observatornews.ro.
Dianei Pop, o bucureşteancă în vârstă de 45 de ani, a început să iubească plantele în pandemie.
Şi-a luat plantele de la birou când ea şi soţul au început să muncească remote. De la câteva zeci au ajuns la peste 500 de ghivece, în patru ani.
„De când eram mică, prietena mamei mele avea o Monstera, nu varianta asta variegată, o Monstera clasică şi mă fascinau frunzele alea uriaşe cu tot felul de fenestraţii”, a spus Diana Pop, potrivit sursei citate.
„Asta e o plantă care în 2021 s-a vândut la o licitaţie cu 21.000 euro”, a mai spus Diana Pop, colecţionar de plante.
A investit 20.000 de euro în „grădina sa botanică”
Pentru a avea grijă de plantele pe care le iubeşte atât de mult, este nevoie şi de bani. 1.000 de lei cheltuie lunar pe fertilizanţi, substanţe pentru paraziţi şi pâmânt. Investiţia totală în sera improvizată se ridică la 20.000 de euro.
„Am renunţat la celelalte lucruri ca să pot cumpăra plante. N-au mai existat pantofi, fuste, bluze. Pentru mine a fost o epifanie să descopăr, după ce am muncit 20 şi ceva de ani cu ochii în calculator că, de fapt, munca care mă face cea mai fericită este să stau cu mâinile în pământ”, a mărturisit Diana Pop.
Acum doi ani, Diana şi-a deschis şi o afacere unde vinde plante rare şi transformă pereţii în grădini.
„Primul beneficiu e de ordin mental şi spiritual. Plantele te ajută să te aşezi corect în raport cu lumea”, a mai spus Diana Pop.