Plan roșu de intervenție în județul Neamț. Incendiu la Spitalul Municipal Roman. Secția de Psihiatrie a fost inundată de fum, iar un medic și un infirmier au fost intoxicați ușor cu monoxid de carbon – FOTO

de: Bujor Elena Nicoleta
09:14, 02 ian. 2021

Misiune de stingere a unui incendiu produs la Secția de Psihiatrie a Spitalului Municipal Roman

Prin apel la 112, în jurul orei 02:55, pompierii au fost înștiințati despre producerea unui incendiu la Secția de Psihiatrie a Spitalului Municipal Roman din strada Speranței.

La locul evenimentului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Roman cu patru autospeciale de stingere și trei ambulanțe SMURD (2 Echipaje de Prim Ajutor și 1 Terapie Intensivă Mobilă) și voluntari din cadrul Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Roman.

Incendiul se manifesta într-o ghenă în care erau materiale textile. Ghena comunica printr-o tubulatura din tablă cu un grup sanitar situat la nivelul primului etaj al clădirii P+1.
Etajul clădirii era inundat de fum.

„Incendiul s-a declanșat local, la ghena cu lengerie murdară de la exteriorul clădirii. Fumul din ghenă s-a extins prin tubulatura de evacuare a lenjeriei murdare într-o cameră de la etajul 1, unde era și un grup sanitar.

La fața locului s-au deplasat pompierii detașamentului Roman și s-a continuat evacuarea pacienților. Un pacient era la parter, 14 în saloanele de la etajul 1 și doi pacienți se aflau în izolatorul de la etajul 1. Toți au fost evacuați.

Doi pacienți și două cadre medicale au fost transportați la CPU pentru evaluare, starea lor este bună. Cei doi pacienți au fost transferați pe secția de medicină internă a spitalului pentru supraveghere, șapte pacienți sunt transferați la Spitalul Sfântul Nicolae, pentru a elibera saloanele de la parter”, potrivit reprezentanților unității medicale.

17 pacienți au fost evacuați de pompieri și personal

Până la sosirea forțelor de intervenție au fost evacuați șapte pacienți de către personalul aflat pe locul de muncă.
Pompierii au evacuat încă 10 pacienți.

Doi pacienți și două cadre medicale (un medic și un infirmier) au fost transportați la Clinica de Primiri Urgențe Roman de către ambulanțele SMURD. Acestia au suferit ușoare intoxicaţii cu monoxid de carbon.

Șapte pacienți au fost transportați la Spitalul de Psihiatrie „Sf Nicolae” Roman  din municipiul Roman, iar alți opt pacienți au fost mutați în saloanele de la parterul clădirii.

A fost activat Planul Roșu de Intervenție la nivelul județului Neamț.

Cauza probabilă de producere a acestui incendiu a fost stabilită ca fiind fumatul în locuri nepermise.

„Am chemat de acasă un alt coleg medic psihiatru pentru a asigura productivitatea actului medical, cauza probabilă a incendiului fiind fumatul în locuri nepermise. Și secția de psihiatrie a fost afectată, doar jumătate din etajul 1. S-a deschis o anchetă internă, cât și o anchetă la poliție. La etajul 1, camera care continuă cu ghena este afectată.”, a declarat Maria Andrici, manager Spitalul Municipal Roman.