Plan de transport metropolitan în jurul municipiului Iași. Lista investițiilor făcute în jurul orașului

de: Vlad Rotaru
02:00, 14 oct. 2021

În jurul Iașului va fi pus la punct un plan de transport metropolitan. Autoritățile județene au pus la punct mai multe aspecte în cadrul Asociației Metropolitane de Transport Public Iași, în urma unei întâlniri ce a avut loc în aceste zile, pentru a dezvolta un regulament privind transportul de persoane în jurul orașului

Autoritățile ieșene au demarat discuțiile privind un plan de transport metropolitan în jurul municipiului, proiect care a fost luat în calcul de localitățile din zona metropolitană. Marți, 12 octombrie 2021, reprezentanții Consiliului Județean, ai municipiului, dar și ai comunelor limitrofe au pus la punct o serie de detalii la ultima întâlnire a Asociației Metropolitane de Transport Public Iași.

„Am avut o nouă întâlnire cu membrii Asociației Metropolitane de Transport Public Iași, la care au participat vicepreședintele CJ, Marius Sorin Dangă, viceprimarul municipiului Iași, Daniel Juravle, dar și primarii comunelor din zona metropolitană: Tomești, Holboca, Ciurea, Schitu Duca, Popricani, Lețcani, Aroneanu, Bârnova, Valea Lupului și Țuțora”, a spus Costel Alexe, președintele Consiliului Județean Iași

Regulament pentru transportul metropolitan Iași

Șefii administrației județene au precizat și că în prezent se lucrează la un regulament petru transportul public de călători din zona metropolitană Iași.

„Odată cu admiterea cererii de acordare a personalității juridice de către Tribunalul Iași, Asociația Metropolitană de Transport Public a fost validată și, astfel, am demarat procesul de reglementare a transportului public de călători în municipiu și zona metropolitană”, a mai spus Costel Alexe, șeful CJ Iași. Recent, autoritățile ieșene au semnat un protocol privind înființarea trenului metropolitan din jurul orașului.

Proiecte noi în Asociația Metropolitană de Transport Public Iași

Conducerea CJ Iași a arătat și care au fost primele măsuri luate în urma discuțiilor cu reprezentanții localităților din zona metropolitană.

„Am luat primele măsuri organizatorice în ceea ce privește organigrama sau politica de personal. În același timp, s-a aprobat încheierea protocolului de asociere în vederea realizării obiectivului de investiții privind trenul metropolitan Iași, ca urmare a faptului că a fost aprobat și proiectul de hotărâre în ultima ședință ordinară a Consiliului Județean, dar și a municipiului. Am purtat mai multe discuții despre regulamentul serviciului public de transport persoane prin curse regulate în județul Iași și principiile de elaborare a strategiei de dezvoltare a serviciului”, a mai spus Costel Alexe, președintele Consiliului Județean Iași.

Plan de transport metropolitan în jurul Iașului

Costel Alexe a precizat că în cadrul asociației se lucrează la un plan de transport metropolitan în jurul municipiului Iași.

„Împreună colaborăm pentru a identifica un plan de transport metropolitan coerent, care să asigure un sistem de mobilitate inteligentă pentru zona periurbană, care s-a dezvoltat foarte mult în ultimii ani. Noi trebuie să ținem pasul cu acest ritm de dezvoltare și să oferim soluții de transport inteligent, ecologic, care să poată asigura condițiile optime pentru ieșeni”, a mai spus Costel Alexe, președintele CJ Iași.

În plus, pentru implementarea acestui proiect, autoritățile au pus la punct și alte detalii.