Pisica de mare, un pește fără oase! Iată lucruri mai puțin cunoscute !

Pisica de mare (genul Dasyatis) reprezintă o specie inclusă în ordinul Rajiformes și familia Dasyatidae. Aceste creaturi pot fi observate în habitatele marine din toate oceanele din regiunile tropicale și moderate ale globului. Morfologia lor este caracterizată de o formă variabilă, care oscilează între cea dreptunghiulară și cea rotunjită, iar coloritul este în model pete sau marmorat. De asemenea, pisica de mare este dotată cu un ac veninos pe care îl utilizează în scopuri defensive.

Informații mai puțin cunoscute despre pisica de mare

Pisicile de mare, cu scheletul lor alcătuit dintr-un cartilaj flexibil, reprezintă creaturi fascinante și unice în lumea marină. Asemănătoare urechilor și nasului nostru, această caracteristică distinctivă le diferențiază de alte specii piscicole. Cu aproximativ 220 de specii cunoscute, organizate în 10 familii și 29 de genuri, aceste animale au un comportament adesea solitar, adunându-se doar în scopuri de reproducere și migrare.  Hrana pisicilor de mare constă într-o varietate de surse marine, precum crustacee, pești mici, melci, scoici, creveți și alte creaturi mici. Ele își croiesc drum prin apă cu mișcări asemănătoare cu cele ale aripilor păsărilor, dând impresia că „zboară” prin adâncuri. Corpurile lor aplatizate le permit să se ascundă eficient, agitând nisipul și lăsând vizibile doar ochii și coada în timp ce se așază pe fundul mării pentru a se hrăni.

Cu o durată de viață cuprinsă între 15 și 25 de ani în mediul sălbatic, aceste creaturi au dezvoltat strategii de supraviețuire complexe. Folosesc spinul și veninul pentru a se apăra împotriva prădătorilor, iar capacitatea lor de a simți curenţii electrici emiși de pești în timpul înotului le conferă un avantaj în vânătoare.

De-a lungul istoriei, veninul pisicilor de mare a fost utilizat în Grecia antică ca anestezic stomatologic, demonstrând astfel impactul lor asupra societății umane. Cu toate acestea, speciile de pisici de mare se confruntă cu amenințări precum pescuitul nereglementat, iar unele dintre ele sunt pe cale de dispariție.

Urmele fosile ale acestor creaturi datează din era Jurasică, cu aproximativ 150 de milioane de ani în urmă, perioadă în care coexista cu dinozaurii. Pielea lor, datorită texturii sale dure, este chiar utilizată în prezent ca strat interior pentru mânerele săbiilor japoneze.

Cu dimensiuni impresionante, cea mai mare specie de pisica de mare măsoară 2.1 metri în lungime. Aceste animale nasc între 2 și 6 pui pe an, având grijă de progeniturile lor de la naștere. Cu o capacitate remarcabilă de a stoca spermatozoizii și a naște doar atunci când condițiile sunt potrivite, pisicile de mare reprezintă un exemplu uluitor de adaptabilitate în lumea acvatică.