Piruetele periculoase ale lui Florin Cîțu

Astăzi ministrul Finanțelor, Florin Cîțu era așteptat la Parlament. Pentru a răspunde, în fața comisiilor de specialitate reunite, pentru ritmul accelerat și dobânzile mari la care a îndatorat statul român. Nu s-a prezentat. Le-a dat cu tifla parlamentarilor. A ținut în schimb o conferință de presă plină de contradicții. Și de vulnerabilități. Care sunt pe cale să arunce în aer, la propriu și la figurat, Guvernul Orban.

Florin Cîțu reprezintă o premieră în istoria din ultimii 30 de ani a României. A fost invalidat de către Parlament, la capătul prezenței obligatorii în fața comisiilor de specialitate pentru fiecare membru al unui viitor Cabinet. Dar Ludovic Orban a forțat nota. Respectiv Constituția. În cazul lui Cîțu. La fel, cum, în paranteză fie spus, a procedat și în ceea ce o privește pe Violeta Alexandru, ministrul Muncii. Și ce să vezi? Aceste două persoane sunt principalele două vulnerabilități ale Executivului. Iar când Guvernul Orban

Stirile PROTV

Boala cu mortalitate de aproape 15%, care se transmite prin aer. „Simptomele seamănă în primele zile cu gripa”

RomaniaTV

Zi decisivă! Românii ar putea vota direct in turul II, între Lasconi şi Georgescu. Înalta Curte judecă contestaţia la decizia CCR de anulare a alegerilor prezidenţiale

își va rupe gâtul, și-l va rupe în primul șî în primul rând pentru contraperformanțele celor doi demnitari. Închei aici aceste considerente cu caracter general, precizând că am luat din interior temperatura politică a noii puteri. Obiectivul real și urgent în acest moment, perceput astfel de către Klaus Iohannis și o bună parte a PNL, este nu declanșarea alegerilor anticipate, ci doar a unei spirale a anticipatelor, care să-i facă scăpați de Guvernul Orban. Pentru ca liberalii să poată instala, cât încă nu-i prea târziu, un alt Guvern care să adune de pe jos cioburile sparte. Pe zi ce trece, anticipatele devin doar o Fata Morgana.

Guvernul Orban devine rapid impopular. Procesul se desfășoară cu o viteză înspăimântătoare. Practic, nemaiîntâlnită. Iar zonele cele mai vulnerabile sunt Ministerul Finanțelor și Ministerul Muncii. Nu cred că cetățeanul este foarte sensibil în raport cu un fenomen de o gravitate extremă. Forțarea sistematică și chiar încălcarea Constituției de către Ludovic Orban prin asumări repetate de răspundere, chiar în domenii extrem de minate. Cum este cel al intervenției în timpul jocului asupra sistemului de alegeri locale sau intenția anunțată de a schimba legi ale Justiției nu prin proceduri clasice parlamentare, care presupun dezbateri articol cu articol, ci tot printr-o asumare de răspundere. Și nici nu cred că sunt cetățeni impresionați de un fapt altfel la fel de grav, și anume răspunsul ostentativ al ministrului de Finanțe Florin Cîțu de a se prezenta în fața Parlamentului. Deși legea este foarte clară. Iar legea a fost întărită și de o decizie a Curții Constituționale. Nu! Cetățenii României, cei dezamăgiți atât de repede de regimul Iohannis-Orban, privesc în altă direcție. Către pensii, salarii și alocații. Circulă în legătură cu cele trei teme fel de fel de povești, eu le-aș spune baliverne, lansate de echipa de zgomote a liberalilor, în scopul de a diminua impactul celor trei lovituri aplicate buzunarului românilor.

În ceea ce privește alocațiile pentru copii, Guvernul spune că nu are bani. Prin vocea lui Florin Cîțu. În sensul că sumele respective nu au fost prevăzute în buget. Și că ar fi ilegal să se facă cheltuieli neprevăzute în această lege. Minciuna este grosolană. Legea dublării alocaților a fost votată cu cinci zile înaintea Legii bugetului, iar Klaus Iohannis, în calitate de președinte al României, s-a grăbit să anunțe că va promulga actul normativ. Ceea ce a și făcut. Prin urmare, Florin Cîțu în primul rând și apoi Guvernul și parlamentarii liberali, în al doilea rând, au participat la o înșelătorie colectivă. Ei aveau posibilitatea și obligația în cele cinci zile să introducă respectiva cheltuială în buget. Acum se prevalează de un decalaj între asumarea răspunderii pe buget și promulgarea propriu zisă de către președinte a legii alocațiillor mărite. În al doilea rând, este vorba de o jumătate de an până la viitoarea rectificare. Iar alocațiile s-au dublat. Nu s-au triplat. Prin urmare, pentru viitoarele șase luni, adică pentru primele șase luni ale anului, banii există în buget și ar putea fi dați.

A doua mare minciună, care se transformă în a doua mare capcană în care se prăbușește cu rapiditate Guvernul PNL, este legată de creșterea cu 40% a a valorii punctului de pensie. Creștere prevăzută și ea într-o lege, la fel de bătută în cuie cum este și cea a alocațiilor pentru copii. Florin Cîțu, cu jumătate de gură, ne sugerează că această creștere nu va mai avea loc. Pentru că, spune el, nu sunt bani. Iar liberalii se prind unii de alții de mână într-un fel de cor și horă a bocitoarelor și se întreabă, făcând pe proștii, de unde până unde și din ce pix a ieșit tocmai acest procent de 40%. Chiar așa? De parcă liberalii ar trăi pe altă planetă. De parcă liberalii nu ar ști că există o prevedere fermă a Uniunii Europene, consacrată într-un acord, semnat și de statul român, care stipulează ca punctul de pensie să reprezinte minimum 40% din salariul mediu. E drept că nici pesediștii nu au fost capabili să-și explice propriul mecanism de gândire. Se gândesc liberalii în mod pragmatic, dar în realitate cinic, că bazinul lor electoral nu ar fi alcătuit din cele câteva milioane de cetățeni pensionari. Iar grosul ar fi reprezentat de personalul salarial. Prin urmare, de ce să accepte ei o creștere a punctului de pensie? Ei bine, aici intervine o istorie mai interesantă.

Un pensionar primește bani ca rezultat al muncii prestate în trecut și a taxelor plătite în trecut. Pensionarul judecă foarte corect. Eu ți-am dat, dragă societate, acum e rândul tău să-mi dai. Să-mi dai înapoi o parte din ceea ce a ți-am dat. Și o parte echitabilă. În practica funcționării statelor, lucrurile nu stau însă chiar așa. Pensiile se plătesc din contribuțiile cumulate ale actualilor salariați. Cei despre care crede PNL că reprezintă baza sa electorală. Ca să mărești pensiile cu 40%, înseamnă până la urmă să poți să crești contribuțiile într-un procent semnificativ. Ca să crești aceste contribuții, ești obligat, tu ca Guvern și tu ca Parlament să acționezi în așa fel încât să determini o creștere corespunzătoare a veniturilor obținute de masa salarială. Dacă PNL nu este de acord cu creșterea punctului de pensie și înceacă prin tot felul de tertipuri să amâne această măsură, înseamnă că implicit nu este de acord cu creșterea veniturilor masei salariale. Și descoperim astfel o nouă poziționare politică a liberalilor, vecină cu o mare potlogărie. Și am să explic de ce.

Ce mecanism are un Guvern la îndemână pentru a determina o creștere generală a veniturilor salariale? Unul singur, în esență, dacă ne gândim la pârghiile directe. Creșterea prin lege a salariului minim. Această creștere a salariului minim determină pe verticală în cele din urmă creșterea tuturor salariilor. O a doua pârghie care a fost pe cât de utlizată de către PSD, pe atât de controversată în planul dialogului politic, este creșterea salariilor bugetarilor. Care, la rândul ei, determină creșterea salariilor din sistemul extra-bugetar. Ei bine, și aici PNL are o viziune formată asupra ideii de bazin electoral. Liberalii cred – și în parte le și dau dreptate – că bugetarii în general nu se regăsesc decât în mică măsură în bazinul lor electoral. Și atunci de ce le-ar mai mări veniturile? Un ultraliberal cum este Viroel Cataramă susține chiar – și în bună măsură pe drept cuvânt – că în România s-ar fi creat o anumită aristrocrație bugetară. Și că acest fenomen este periculos. Prin urmare nu mai trebuie încurajat. Ci combătut. Și așa se face că PNL, invocând lipsa resurselor, nu vrea să crească nici veniturile salariale. Nici pensiile și nici alocațiile pentru copii. Dimpotrivă. Își propune să taie de-a valma la grămadă printr-o măsură de tip paușal toate pensiile speciale cu excepția pensiei militarilor și poate a oamenior din magistratură, dacă aceștia sunt deciși să-și amplifice formele de protest. Rămâne de văzut unde au băgat pensiile din serviciile secrete, care ar trebui să fie civile, dar în realitate sunt militarizate.

Prin urmare, liberalii, prin vocea lui Florin Cîțu, afirmă răspicat – ministrul Finanțelor a făcut-o chiar în urmă cu câteva ore – că în buget la cheltuieli  nu se poate umbla. În schimb s-ar putea umbla, spune el, la venituri. Acuză Guvernul PSD că nu s-a ocupat de colectare. De colectarea impozitelor și taxelor. În acest sens, promite o reformă din temelii a sistemului fiscal. Și a ANAF, care răspunde pentru colectare. Dubla afirmație, una că nu sunt bani și a doua legată de mijlocul prin care PNL încearcă să aducă bani la buget, demască acest partid drept profund antinațional. Și am să explic în cele ce urmează de ce.

În perioada în care a fost în opoziție și apoi în campaniile electorale desfășurate anul trecut, liberalii, cu mic cu mare – este vorba de noii liberali – au acuzat PSD că încearcă să strângă cu ușa în mod special multinaționalele și în general capitalul privat, pentru a susține economia de stat pe care anunță acum că vor să o privatizeze în mod accelerat. Iar teoria a prins și i-a convins pe mulți cetățeni, în special pe cei implicați în economia bazată pe capital privat, să-i voteze pe liberali și să-i susțină. Un simplu ochi aruncat însă asupra cifrelor din realitatea financiară a acestui stat ne arată că blamatele societăți cu capital de stat își plătesc cu relativă conștiinciozitate dările la stat. Iar procentele raportate la cifra de afaceri depășesc aproape întotdeauna 1,2%. În mod straniu însă, sectorul privat care se poziționează total alanadala din pespectiva taxelor și impozitelor plătite, achită la buget sub acest procent. Dar și aici există o problemă. Trebuie observat unde e gaura neagră. Capitalul autohton al societăților private reprezintă sub 50% din piața României. Aceste sub 50% de firme românești, cele mai multe mici și mijlocii, au o contribuție de 80% la bugetul statului din totalul aportului adus de capitalul privat. Capitalul străin, constitit în special din multinaționale și consorții bancare, are un aport de doar 20%. Restul, prin diverse inginerii finnciare, este externalizat. Adică scos din țară prin diminuarea profiturilor. Tocmai pentru a se plăti impozite mai mici. Și acum se pune întrebarea cum intenționează PNL să reformeze sitemul de fiscalitate și să restructureze ANAF?  De unde își va scoate bugetul liberal pârleala? Dacă PNL încearcă să mai instaleze în mod artificial niște ugere vacii românești, va omorî pur și simplu vaca. Și, încet-încet, România va fi dominată exclusiv de capitalul străin. Căruia PSD a încercat să-i activeze ugerele printr-o tentativă până la urmă eșuată de a le impozita pe cifra de afaceri. Măsură care ar fi făcut inutile ingineriile financiare.

Oare PNL, prin Cîțu, suferă de orbul găinii? Oare PNL, prin Cîțu, nu vede ce vede toată lumea? Oare PNL, prin Cîțu, nu vede unde sunt banii care ar trebui colectați și nu sunt colectați în scopul creșterii veniturilor? Mă îndoiesc. Și de aceea trag o concluzie pe cât de simplă, pe atât de logică. PNL crede că poate rămâne la putere cu sprijinul capitalului străin. Și a statelor interesate de proliferarea acestuia în România. Și aruncă la gunoi soietățile cu capital de stat, la pachet cu societățile private cu capital românesc. Și, până la urmă, îi aruncă la gunoi pe români. Atenție! Inclusiv pe salariații societăților străine. Care vor trăi o cruntă dezamăgire!