Pilda unui medic înțelept, povestită de părintele Calistrat Chifan: „Medicamentele sunt inventate de oameni, sănătatea e de la Dumnezeu” – VIDEO

de: BZI.ro
13:44, 17 ian. 2023

Părintele Calistrat Chifan de la Mănăstirea Vlădiceni, din județul Iași, a povestit în emisiunea BZI LIVE pilda unui medic înțelept. De ce se spune că medicamentele sunt inventate de oameni, dar sănătatea e de la Dumenzeu?

Creștinii sunt, potrivit părintelui Calistrat Chifan, de zeci sau de mii de ori mai înțelepți decât preoții, în unele cazuri. De pildă, unul dintre medicii întâlniți de îndrăgitul duhovnic avea o percepție despre viață și moarte dificil de combătut. Iată ce sfat prețios i-a dat părintelui.

Pilda unui medic înțelept, povestită de părintele Calistrat Chifan: „Mata nu înțelegi cum e viața și moartea, că doar ești preot?”

Îngrijorat de starea de sănătate a unei persoane apropiate, părintele Calistrat s-a interesat la medicul care o trata. Aceasta, fiindcă este vorba de o doctoriță, i-a dat o lecție de viață la care nu se aștepta. Tocmai de aceea, duhovnicul a dezvăluit următorul lucru: „Creștinii noștri sunt de zece ori mai înțelepți și de o mie de ori câteodată câte un păstor.”

„Mă cred eu preot, dar creștinii noștri sunt de zece ori mai înțelepți și de o mie de ori câteodată câte un păstor. Îi pun eu o întrebare mai așa, mai cu tâlc, dar să nu o supăr, că era doctoriță și am zis să mă adresez politicos, ca unei doctorițe: „Credeți că pentru pacientul cutare ar fi vreo șansă așa?” (pacientul cutare îmi era mie apropiat). Și a zis: „Părințelul meu drag, eu vin la mata de multă vreme, dar nu mă aștept să fii așa de naiv. Mata nu înțelegi cum e viața și moartea, că doar ești preot?” Zic: „Ba înțeleg. Dar v-am pus întrebarea asta din curiozitate, era o chestie care mă interesa.”, a declarat părintele Calistrat Chifan, pentru BZI LIVE.

Părintele Calistrat Chifan: „Dacă vrea Dumnezeu să te țină viu, zece doctori nu te pot omorî și dacă vrea Dumnezeu să te omoare, zece doctori nu te pot ține în viață”

Femeia i-a dezvăluit preotului că a văzut, în spital, oameni care trebuiau să moară și n-au murit și oameni care trebuiau să trăiască și au plecat la ceruri. Astfel că, ea a subliniat că dacă vrea Dumnezeu să ne țină vii, zece doctori nu ne pot omorî și dacă vrea Dumnezeu să ne omoare, zece doctori nu ne pot ține în viață. Sfatul medicului, care se adresează tuturor oamenilor, este următorul: „Rugați-vă, restul sunt povești.”

„Și a zis: „Ține minte, părinte, de la mine. Eu trăiesc în spital de aproape 40 de ani. Am văzut om care trebuia să moară și n-a murit și am văzut om care trebuia să trăiască și a murit. Dacă vrea Dumnezeu să te țină viu, zece doctori nu te pot omorî și dacă vrea Dumnezeu să te omoare, zece doctori nu te pot ține în viață. Rugați-vă, restul sunt povești. Medicamentele sunt inventate de oameni, sănătatea e de la Dumnezeu.” Așa și noi, dacă vrem să fim vii, s-o facem pentru Hristos. Că de trăim sau de murim, ai Domnului suntem.”, a mai spus părintele Calistrat Chifan, în cadrul emisiunii BZI LIVE.