Piele cu tendință atopică. Măsuri prin care poți menține bariera naturală de protecție a pielii

de: Marin Patrisia
11:10, 15 nov. 2023

Dermatita atopică este o afecțiune inflamatorie cronică care apare la persoanele cu o predispoziție genetică către dezvoltarea afecțiunilor alergice, cunoscute sub denumirea de atopie. Aceste afecțiuni pot include eczema, rinita alergică, astmul bronșic, conjunctivita alergică și alergii alimentare. Pielea cu tendință atopică este caracterizată în principal de apariția periodică a leziunilor roșii, iritative, cu coji albe și mâncărime pe fondul unei uscăciuni generalizate a pielii, cunoscută sub numele de xeroză cutanată.

Aceste episoade inițiale apar de obicei în primele luni de viață, iar în majoritatea cazurilor, intensitatea lor tinde să se reducă pe măsură ce pacienții înaintează în vârstă. Cu toate acestea, tendința către uscarea pielii va persista pe tot parcursul vieții pacientului.

Măsuri de igienă pentru pielea cu tendință atopică

Bariera de protecția a pielii cu tendință atopică este mai permeabilă față de cea a pielii normale și mai predispusă la a fi afectată de alergenii din mediul înconjurător. Orice afectează rolul de barieră al pielii poate declanșa o eczemă, începând de la curățarea agresivă, aburii sau băile prelungite.

Este recomandat să vă curățați pielea cu un produs fără săpun sau un ulei de curățare hidratant care respectă PH-ul fiziologic de 5.5 al pielii, iar apa nu ar trebui să fie mai caldă de 34 de grade Celsius. Uscați pielea ușor, tamponând-o în loc să o frecați, cu un prosop curat și moale de bumbac. De asemenea, trebuie să aveți grija să vă ștergeți imediat ce transpirați, căci transpirația irită și agravează pielea atopică. Aplicați sistematic o cremă hidratantă dimineața și seara pe întreaga față și pe corp. Fiți generoși în cantitatea de cremă pe care o utilizați și transformați fiecare moment într-unul de tandrețe și grijă față de propria persoană.

Faceți un duș sau o baie de 5 minute în fiecare zi pe timpul verii, și de două ori pe săptămână iarna, cu un produs de curățare fără săpun și fără parfum. Aplicați un produs emolient adaptat sezonului, cum ar fi un balsam hidratant iarnă și o cremă pe timpul verii. Deoarece pielea copilului este interfața directă între corp și lumea exterioară, aceasta poate fi ușor sensibilizată. Și pentru că în cazul pielii atopice funcția să de barieră nu este foarte eficientă, aceasta devine mai permeabilă, lăsând să intre toate particulele din aer și reacționând puternic la toate tipurile agresiuni extreme.

Ce alți factori pot provoca măncărimi ale pielii

Este important să realizăm că frecarea hainelor pe piele este unul dintre principalii declanșatori ai eczemei. Nu vă îmbrăcați exagerat de gros, deoarece transpirația agravează eczema și mâncărimea. Alegeți haine moi din fibre și vopsele naturale, și evitați cumpărați lână, fiindcă este iritantă. Spălați toate hainele noi înainte de a le utiliza. Utilizați detergent lichid și clătiți foarte bune hainele. Balsamul de rufe este un produs suplimentar, dar face ca hainele să fie mai puțin iritante pe piele. Testați singuri dacă vă face bine sau nu.

Frigul este cel mai mare inamic al pielii cu tendință atopică. Asigurați-vă că hidratați bine pielea pe tot parcursul iernii. În cea mai mare, pielea atopică se simte mai bine la soare. Bucurați-vă de soare dimineața și la sfârșitul după-amiezii, cu o cremă de protecție solară SPF 50+. Creați un mediu relaxant și liniștit. Stresul și imunitatea sunt legate între ele. A fost demonstrat prin multe studii că stresul favorizează dezvoltarea eczemei în unele studii.

Deși sportul este recomandat pentru că scade nivelul de cortizol, transpirația trebuie îndepărtată rapid printr-un duș urmat de un emolient adaptat nevoilor tale. Multe haine sport sunt făcute din materiale sintetice potențial iritante. Spălați-le înainte de a le folosi și după fiecare purtare. Aplicați o loțiune hidratantă înainte de a vă pune hainele, pentru că acestea vor acționa ca o barieră, prevenind iritația în cazul pielii cu tendință atopică.