Petru Movilă, președintele PMP Iași: Intenţia Guvernului de a plafona preţurile la energie este egală cu zero

de: BZI.ro
17:40, 20 mart. 2022

Petru Movilă, președintele PMP Iași a postat un mesaj pe contul său de Facebook cu privire la prețurile energiei.

Intenţia Guvernului de a plafona preţurile la energie este egală cu zero, dacă normele de aplicare nu vor fi adoptate în timp util. Cel mai probabil ne vom trezi în aceeaşi situaţie neplăcută, ca cea din octombrie 2021, când nepublicarea normelor a creat un adevărat haos, facturile enorme emise între timp necesitând recalculare.

Din punctul meu de vedere, această OUG nu va avea efectul dorit de populaţie. Este o măsură superficială, luată doar de dragul de a spune am făcut. Sunt foarte mulţi consumatori casnici care vor beneficia de 0 ajutor. Consumatorii industriali, nici nu au fost luaţi în calcul.

Situaţia actuală putea fi uşor anticipată de Guvern. Trebuia să se pregătească, cu măsuri coerente, din timp, nu în plină iarnă, bulversând pe absolut toată lumea. Sau, mai simplu, normele puteau fi publicate o dată cu propunerea de OUG. Dar, așa se întâmplă când nu îți pasă de oameni., a transmis Petru Movilă, președintele PMP Iași

.