Petru Movilă, președintele PMP Iași: „Fermierii nu au aceleaşi condiţii ca-n UE, iar guvernul schimbă legislația de la o zi la alta”

de: Pruna Gabriela
21:00, 31 ian. 2024

Petru Movilă, președintele PMP Iași, transmite faptul că fermierii nu au aceleaşi condiţii ca în UE, iar Guvernul trebuia să susțină economia, să aibă o legislație stabilă, să facă posibile creditele pentru fermieri la fel ca în Europa.

„Cum să faci agricultură de performanţă şi să dai românilor produse #româneşti, #sănătoase, #ieftine, când fermierii nu au aceleaşi condiţii ca-n UE, iar guvernul schimbă legislația de la o zi la alta?
Guvernul trebuia să facă un singur lucru: să susțină economia, să aibă o legislație stabilă, să facă posibile creditele pentru fermieri la fel ca în Europa, românii să aibă salarii corecte, iar în piață prețurile să fie reale. Atunci şi puterea de cumpărare a românilor era una care să le permită să își achiziționeze ce produse vor.
În ceea ce privește plafonarea efectivă a prețurilor, consider că este o măsură populistă, care, în realitate, nu ajută pe nimeni şi nu rezolvă adevăratele probleme ale românilor. Este o crimă împotriva producătorilor agricoli, pentru că, de exemplu, un kilogram de mere nu are același preț de producție în Moldova ca în Oltenia sau în Ardeal. La fel cu celelalte produse, pentru că nu avem un preț de cost unitar astfel încât să spunem că există asigurată o minimă competiție la prețul de vânzare.
Dacă Guvernul îşi făcea treaba corect, astăzi nu mai discutam nici despre protestele fermierilor şi nici deci plafonarea preţurilor”, transmite