Petru Movilă, președinte PMP Iași, despre Autostrada Unirii România – Republica Moldova: „Lucrările trebuie urgentate”

de: Bujor Elena Nicoleta
08:58, 24 iul. 2024

Petru Movilă, președinte PMP Iași, a transmis faptul că autostrada A8 trebuie să meargă pe repede înainte. De asemenea, politicianul este împăcat cu ideea că Autostrada Unirii unește România de Republica Moldova.

„Autostrada Unirii România – Republica Moldova
Când am făcut proiectul de lege pentru construcția Autostrăzii A8, i-am spus și Autostrada Unirii pentru că mă gândeam că cele mai vechi provincii istorice trebuie să fie conectate.
Mă bucur să văd că astăzi A8 unește și Republica Moldova de România, numele său căpătând un înțeles mai puternic.
Construcția celor două poduri peste Prut este un demers mult așteptat.
A8 trebuie să meargă pe repede înainte. Deja au trecut ani de zile de la aprobarea legii și abia vedem primii pași timizi. Lucrările trebuie urgentate și fondurile identificate rapid pentru întreaga autostradă”, a transmis Petru Movilă, președinte PMP Iași.