Petru Călinescu se mândrește cu o carieră de succes și o familie frumoasă. Cu ce se ocupă băiatul lui Florin Călinescu
Petru Călinescu se mândrește cu o carieră de succes și o familie frumoasă. Acesta s-a remarcat în muzică și actorie și cucerește publicul de fiecare dată când apare pe scenă. Dacă pe Florin Călinescu îl știe toată lumea, puțini sunt cei care știu cine este fiul celebrului om de televiziune. Iată cu ce se ocupă băiatul lui Florin Călinescu și de ce acesta evită să se afișeze prea des în lumea mondenă.
Petru Călinescu se mândrește cu o carieră de succes și o familie frumoasă
Petru Călinescu se declară un bărbat împlinit la vârsta de 37 de ani. Fiul lui Florin Călinescu este de profesie actor și cântăreț și se bucură de un succes impresionant. Bărbatul a studiat în Marea Britanie și se mândrește cu un CV uluitor.
,,Eu am studiat, în Marea Britanie, și actorie, și muzică. Am început o colaborare, recent, cu Opera Comică pentru Copii. Prima din, sper, mai multe colaborări de acest fel, în direcție de musical. (…) Am început cu pianul clasic de foarte mic. Cred că eram în clasa I sau în clasa a II-a, nu mai țin minte, exact. Deci muzica a fost prima mea dragoste, pianul a fost prima mea dragoste. Pe urmă, în liceu, am început cu actoria. Și după ce mi s-a terminat schimbarea vocii, în liceu, mi-am dat seama că pot să și cânt. Cântatul a fost ultimul din ecuație.
Sunt și antreprenor. Avem diverse activități profesionale, cu familia. Dar, acum, după pandemie, am hotărât să turez mai mult motoarele și în direcția artistică.”, a declarat acesta.
Dincolo de realizările deosebite pe plan profesional, Petru Călinescu are o familie superbă de care este tare mândru. Fiul lui Florin Călinescu are doar cuvinte de laudă pentru soția sa, care i-a dăruit un băiețel.
Cum se înțelege artistul cu tatăl său celebru
Petru Călinescu a vorbit recent despre relația pe care o are cu tatăl său celebru, Florin Călinescu. Bărbatul a precizat că și-a dorit mereu ca părintele său să fie mândru de el, iar în prezent se înțelege de minune cu acesta chiar dacă se vizitează rar. Petru Călinescu se bucură în prezent de succes, însă la începutul carierei a avut o mare frică.
„Recunosc, când eram mai tânăr mi-a fost puțin teamă să nu intru în umbrela asta „E băiatul lui, așa…”, dar, din fericire, suntem în domenii diferite. Adică eu cânt, tatăl meu este om de televiziune. Și cred că publicul își poate da seama că poate am și un anumit merit ca și cântăreț, să fiu acolo. (…)
Am fost expus, de mic, într-o lume artistică. Niciodată, nu am fost forțat într-o direcție sau să mi se interzică ceva. Cu siguranță, faptul că am fost expus, de mic, la lumea asta, m-a făcut să îmi placă.”, a mai precizat acesta.
Petru Călinescu are o relație foarte bună cu tatăl său, dar evită să se afișeze prea des în lumea mondenă. Artistul are o carieră de succes, iar în viața privată se declară un bărbat împlinit alături de soție și copil. În ultima vreme, și celebrul Florin Călinescu apare tot mai rar la tv și preferă să fie cât mai departe de lumina reflectoarelor.