Petrecere ilegală, spartă de Poliție! Regulile de distanțare, ignorate total de ieșenii care se aflau în restaurant! Zeci de amenzi date în câteva ore de oamenii legii!
O petrecere organizată ilegal în județul Iași le-a adus amenzi considerabile organizatorilor. De altfel, oamenii legii au împărțit sancțiuni cu nemiluita în doar 24 de ore. Peste 2.500 de persoane au fost legitimate și verificare de către polițiștii ieșeni
O petrecere ilegală a fost spartă de Poliție, în localitatea Tomești! Regulile de distanțare erau ignorate total de către participanții la chermeză! De asemenea, oamenii legii au împărțit amenzi cu nemiluita pe străzile din Iași, în doar 24 de ore.
„Sub autoritatea Instituției Prefectului, au fost desfășurate noi acțiuni de verificare în zone aglomerate și în mijloacele de transport în comun, cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, scopul vizat fiind prevenirea răspândirii virusului COVID-19. La activitățile desfășurate au participat peste 230 de politiști și polițiști locali. Au fost verificate 109 societăți comerciale și 30 de mijloace de transport persoane, în total fiind legitimate 2.645 de persoane”, au precizat ieri reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Iași.
O petrecere ilegală, organizată într-un restaurant, stopată de oamenii legii
Reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Iași au adăugat că, în urma neregulilor constatate pe parcursul acțiunilor, au fost date 66 de amenzi. Dintre acestea, 58 de sancțiuni au fost date pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală (nepurtarea măștii de protecție). În plus, oamenii legii au oprit și o petrecere organizată în mod nelegal în comuna ieșeană Tomești.
„Agenții din cadrul Secției I de Poliție Rurală au fost sesizați cu privire la faptul că, într-un restaurant din comuna Tomești, este organizată o petrecere privată, lucru care contravine măsurilor de protecție și distanțare socială dispuse în vederea combaterii pandemiei de COVID-19. Polițiștii s-au deplasat la fața locului și au constatat faptul că, la petrecere, participau 40 de persoane. Toate persoanele au fost sancționate contravențional, conform Legii nr. 55/2020”, au subliniat ieri reprezentanții Poliției ieșene.
Ieșean, amendat pentru că a refuzat să poarte masca de protecție într-un magazin
De asemenea, cei de la IPJ Iași au menționat că un tânăr a fost amendat, tot din cauza nerespectării prevederilor legale.
„Un tânăr din comuna Erbiceni a fost sancționat contravențional, conform Legii nr. 55/2020, deoarece nu a purtat masca de protecție în timp ce se afla într-un magazin din localitatea respectivă”, au încheiat reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Iași.
De altfel, în urmă cu câteva zile, doi indivizi au intrat înarmați și au făcut scandal când li s-a atras atenția că nu poartă masca de protecție. Într-un final, cei doi tineri au fost încătușați de către oamenii legii. Astfel, agenții din cadrul Secției III de Poliție s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că doi tineri au un comportament agresiv verbal față de angajații unui magazin dintr-un centru comercial din municipiul Iași. Polițiștii au constatat că indivizii au tulburat, totodată, ordinea și liniștea publică. Oamenii legii au constatat că scandalul a izbucnit pe motiv că cei doi au fost atenționați că nu poartă masca de protecție.