Petiție împotriva primarului Clotilde Armand. Locuitorii sunt revoltați din cauza deșeurilor care au invadat străzile

de: antonia.ceausu
23:01, 09 dec. 2020

Locuitorii Sectorului 1 a ajuns la captul puterilor. Aceștia nu mai pot îndura mizeria și situația neplăcută la care sunt supuși în fiecare zi. Din cauza unui scandal izbucnit între Primăria Sectorului 1 și firma care se ocupa de colectarea deșeurilor, această zonă a Capitală a fost „îngropată” în gunoi. Imaginile surprinse în acest sector nu au nimic în comun cu modul în care ar trebui să arată un oraș european, civilizat.

Singura soluție pe care locuitorii din această zonă a Capitalei au găsit-o este demiterea actualului primar Clotilde Armand, instalată în funcție de doar două luni, și organizarea unui referendum. Mai jos este redat conținutul integral al petiției.

„Pentru motivele pe care le vom prezenta în cele ce urmează, cetăţenii Sectorului 1 din Bucureşti doresc demiterea primarului CLOTILDE MARIE BRIGITTE ARMAND prin REFERENDUM.

În acest sens, se vor strânge semnăturile necesare îndeplinirii procedurii prevăzută de Articolul 162 – Încetarea mandatului primarului în urma referendumului, din OUG 57/2019 cu modificările şi completările ulterioare, privind Codul Administrativ:

(1) Mandatul primarului încetează ca urmare a rezultatului unui referendum local având ca obiect demiterea acestuia, conform procedurii prevăzute la art. 144 şi 145, care se aplică în mod corespunzător.

(2) Referendumul pentru încetarea mandatului primarului se organizează ca urmare a cererii adresate în acest sens prefectului de locuitorii comunei, oraşului sau municipiului, ca urmare a nesocotirii de către acesta a intereselor generale ale colectivităţii locale sau a neexercitării atribuţiilor ce îi revin, potrivit legii, inclusiv a celor pe care le exercită ca reprezentant al statului.

(3) Cererea cuprinde motivele ce au stat la baza acesteia, numele şi prenumele, data şi locul naşterii, seria şi numărul buletinului sau ale cărţii de identitate şi semnătură olografă ale cetăţenilor care au solicitat organizarea referendumului.

(4) Organizarea referendumului trebuie să fie solicitată, în scris, de cel puţin 25% dintre locuitorii cu drept de vot înscrişi în Registrul electoral cu domiciliul sau reşedinţa în unitatea administrativ-teritorială. Acest procent trebuie să fie realizat în fiecare dintre localităţile componente ale comunei, oraşului sau municipiului.

Motivele demiterii primarului CLOTILDE MARIE BRIGITTE ARMAND sunt următoarele:

1. Nesocotirea de către aceasta a intereselor generale ale colectivităţii locale şi a neexercitării atribuţiilor ce îi revin, potrivit legii, în sensul în care, timp de peste două luni, a determinat împiedicarea colectării deșeurilor/gunoiului menajer din Sectorul 1. A generat, în plină pandemie şi criza epidemico-sanitara de virus SARS-COV 2, reale focare de infecţie. A pus astfel în pericol sănătatea publică.

2. Încălcarea flagrantă, cu ştiinţa, a dispoziţiilor legale impuse de normele sanitare şi de mediu.

Pentru demararea acestui demers ne sunt necesare aproximativ 65.000 de semnături. Greu, dar nu imposibil. Cetăţenii responsabili ai Sectorului 1 se pot manifesta în mod legal pentru apărarea drepturilor şi intereselor proprii. „, apare scris pe site-ul petitieonline.ro.