Pește umplut cu legume la cuptor. Un deliciu pentru mesele festive!

de: BZI.ro
10:30, 24 iul. 2024

Dacă doriți să vă surprindeți invitații cu o masă gustoasă, peștele umplut cu legume la cuptor este alegerea perfectă. Acest preparat este foarte ușor de făcut iar carnea rămâne fragedă și suculentă.

Pentru ca peștele umplut cu legume la cuptor să fie cât mai pe placul dumneavoastră, puteți alege orice pește vă place, caras, păstrăv sau chiar crap. Preparatul este delicios, ușor de pregătit și merge servit atât la masa în familie, cât și la o masă de sărbătoare.

Rețeta de pește umplut cu legume la cuptor

Peștele umplut cu legume la cuptor este una dintre cele mai savuroase rețete de pește pregătită la cuptor. Pe un pat de cartofi prăjiți în prealabil și puțină ceapă călită, peștele are și garnitura pregătită în același timp.
Pentru a pregăti rețeta de pește umplut cu legume la cuptor aveți nevoie de următoarele ingrediente: 1,5 kg de pește, de care vă place, macrou, crap sau păstrăv, 10 linguri suc de roșii, 100 ml ulei, 1 kg de cartofi, 200 gr ciuperci tocate din conservă, căteva buchețele de broccoli, o tulpină de țelină, 2 cepe de mărime medie, 150 ml vin, 1 ardei kapia sau ardei gras verde, sare, piper, cimbru, 2 lămâi.

Pentru început se curăță peștele, de solzi și eviscerat, se spală după care se șterge pentru ca mai apoi să se presare sare și să se cresteze. După care se „călește” puțin peștele pe ambele părți folosind puțin ulei. Se scoate peștele din tigaie și în același ulei prăjiți pe rând ciupercile, broccoli, cartofii, ardeii feliați subțire, tulpina de țelină și la sfârșit ceapa tocată mărunt.

Se pregătește o tavă în care se pune un strat de cartofi pe care îl acoperiți cu ceapa călită, apoi puneți peștele pe care îl umpleți cu ciuperci, ardei, țelină, câteva felii de lămâie și două linguri de ceapă călită. Se aranjează buchețelele de broccoli mai mari pe patul de cartofi, pe cele mici le puneți în pește, după care condimentați cu sare, cimbru și piper după gust pentru ca mai apoi stropiți totul cu 150 ml de vin alb și suc de roșii.

La final, în fiecare crestătură făcută peștelui se pun felii de lămâie și se dă totul la cuptor, acoperind peste cu o folie de aluminiu pentru 20 de minute, apoi încă 10 – 15 minute fără să fie acoperit.

Ce garnituri merg la pește

Salata fattoush este o salată preparată frecvent în bucătăria libaneză, unde își are originile. Aceasta este indicată în timpul sezonului estival deoarece este foarte răcoritoare, energizantă și ușoară. Aveți nevoie de câteva roșii, castraveți, ceapă verde, salată verde, pătrunjel, suc de lămâie și câteva frunze de mentă.

O altă salată care se potrivește cu peștele este salata de sfeclă roșie cu hrean și mărar . Combinația de carne dulce și sfeclă roșie acrișoară este pur și simplu demențială. Pe lângă faptul că aduceți în farfurie un curcubeu culinar plin de vitamine, această garnitură va garanta și „trecerea” la cei mici, care vor fi încântați de minunăția de culori și textura ușor crocantă a sfeclei.

O altă variantă de garnitură ușoară pentru pește este orezul din conopidă, o legumă pe care neapărat trebuie să o includeți în dietă dacă plănuiți să mai dați jos câteva kilograme. Are doar 25 de calorii la suta de grame!
Pentru mai multă culoare, adăugați în „orezul fals” și un morcov.

Salata coleslaw cu iaurt este o salată simplu de preparat, proaspătă, ușor crocantă și delicioasă alături de numeroase preparate. O puteți savura lângă pui rotisat, omletă, friptură suculentă de vită sau de porc și, bineînțeles, pește umplut cu legume la cuptor sau la grătar.