Peste 60% din personalul medical, vaccinat împotriva noului coronavirus

de: Bujor Elena Nicoleta
11:06, 09 aug. 2021

Federația Sanitas din România a transmis faptul că a realizat o primă evaluare reală a vaccinării împotriva noului coronavirus în rândul angajaților din unitățile medicale publice din țară, din care reiese că peste 60% din personalul medical este vaccinat sau a trecut prin boală.

Conform Federației Sanitas din România, 60,14% dintre angajații în Sănătate sunt fie imunizați, fie s-au infectat cu virusul SARS-C0V-2 în ultima jumătate de an și au anticorpii necesari, astfel că decizia individuală de vaccinare, în cazul lor – poate fi amânată fără a pune pe nimeni în pericol.

Tot în această valoare procentuală a fost inclusă și categoria celor care au contraindicații medicale la vaccinare, dar bilanțul persoanelor înregistrate la această secțiune este unul extrem de scăzut (sub 0,01%).

„Datele sunt valabile atât pentru personalul medical, cât și pentru personalul TESA și administrativ”, spun cei de la Sanitas, citaţi de Mediafax.

70% dintre medici sunt vaccinaţi anti-Covid-19

Potrivit aceluiași studiu, medicii sunt vaccinaţi în proporţie de peste 70%, iar asistenţii medicali în proporţie de aproape 60%.

”Doar 28,42% dintre medici sunt nevaccinaţi; 68,52% sunt vaccinaţi (fie cu schemă completă de vaccinare, fie doar cu prima doză); la aceştia se adaugă aproape 3 procente medici care au trecut prin boală în ultimele şase luni şi au dezvoltat anticorpi, astfel că decizia privind vaccinarea mai poate fi amânată. Numai 0,22% dintre medici declară că au contraindicaţii la vaccinare”, a mai transmis Sanitas.

Aproape 40% au decis să amâne vaccinarea

Nu mai puțin de 39.86% dintre cei angajați în spitalele publice au hotărât să amâne, cel puțin pentru moment, vaccinarea. Federaţia Sanitas a transmis faptul că aproape 60% dintre asistenţii medicali care lucrează în spitale sunt fie vaccinaţi, fie au dezvoltat anticorpi în urma infectării cu SARS-CoV-2.

”Statistic, 55,28% dintre asistenţii medicali sunt vaccinaţi (fie cu schemă completă, fie cu prima doză). La acestea se adaugă peste 4 procente (4,07%) asistenţi medicali care s-au infectat cu SARS-CoV-2 în ultimele şase luni şi au dezvoltat anticorpi, astfel că decizia privind vaccinarea, în cazul lor, mai poate fi amânată fără a pune pe nimeni în pericol. 40,36% din această categorie profesională nu s-au vaccinat, iar 0,29% declară că au contraindicaţii medicale la vaccinare”, au mai precizat sindicaliştii

Datele sunt valabile la nivelul lunii iulie

„Evaluarea este realizată de Federația Sanitas pe baza datelor statistice colectate din spitalele publice din România. Eșantionul reprezentativ cuprinde atât instituțiile aflate în subordinea Ministerului Sănătății și a autorităților publice locale, cât și pe cele care funcționează în rețele de instituții publice de sănătate aflate în subordinea altor ministere și autorități publice centrale (Transporturi, Justiție, MAI, SRI, Academia Română etc.). La acestea se adaugă datele primite de la DSP-uri, Servicii Județene de Ambulanță și Centre de Transfuzie Sanguină din întreaga țară”, potrivit Sanitas.

Datele sunt valabile la nivelul lunii iulie 2021.