Peste 250 de blocuri din Iași riscă să se prăbușească în cazul unui cutremur de peste 7 grade pe scara Richter! Autoritățile dau vina pe asociațiile de proprietari

de: Alexandra MAISNER
02:00, 08 feb. 2023

Peste 250 de blocuri din Iași riscă să se prăbușească în cazul unui cutremur cu magnitudine de peste 7 grade pe scara Richter. Autoritățile ieșene oferă doar consiliere și asistență

Sute de clădiri din municipiul Iași sunt incluse într-o listă a celor expertizate seismic, care se pot prăbuși la un cutremur de peste 7 grade pe scara Richter. În primul deceniu de după Revoluție, mai exact în intervalul 1992-2001, la Iași au fost expertizate seismic un număr de 256 de imobile. Primele expertize au fost continuate abia în intervalul 2007-2010, când încă 80 de imobile, majoritatea fiind din cartierele Dacia și Alexandru cel Bun, au fost clasificate ca având gradul 3 de risc seismic.

În cazul unui cutremur major, mai multe blocuri din Iași riscă să se prăbușească

Peste 250 de blocuri din Iași riscă să se prăbușească în cazul unui cutremur


Aproximativ 200 de blocuri din Iași au risc seismic

Peste 250 de blocuri din Iași riscă să se prăbușească în cazul unui cutremur de peste 7 grade pe scara Richter. Autoritățile ieșene susțin faptul că, potrivit legii, primăria poate interveni doar prin asistență și consiliere.

„Sunt centralizate de cei de la ISU (n.r. – imobilele cu risc seismic). Conform legii 212/2022, proprietarii, cei care sunt constituiți în asociații de proprietari, pot aplica, la Ministerul Dezvoltării Lucrărilor Publice și Administrației, pentru fonduri, în cazul în care au expertiza făcută și blocul este într-un diferit grad de seism. Există un program guvernamental, noi (n.r. – primăria) le oferim doar asistență și consiliere, așa scrie legea. Asociația de proprietari trebuie să aplice la minister, ei vin și le vizează lucrările de intervenție și îi finanțează”, a precizat Sebastian Buraga, purtătorul de cuvânt al Primăriei Iași.

Potrivit situației clădirilor expertizate și încadrate în clasele I, II și III de risc seismic, în județul Iași sunt 63 de blocuri de locuințe cu risc seismic I, printre acestea se numără imobile situate pe străzile Cantemir, Ciurchi, Decebal, Nicolae Iorga, Vasile Lupu, Splai Bahlui, Țuțora și altele. Imobilele cu risc seismic de gradul II sunt în jur de 69, iar printre acestea se numără și cele de pe străzile Ion Creangă, Nicolina, Piața Unirii, Păcurari, Aleea Rozelor, bulevardul Tudor Vladimirescu. În ceea ce privește blocurile de locuințe cu risc seismic III, acestea sunt 67 la număr, iar în cea mai mare parte sunt situate inclusiv pe bulevardul Tudor Vladimirescu, dar și în alte zone, precum strada Țepeș Vodă, Tabacului, Stejar și Primăverii.

În total, aproximativ 27.414 persoane locuiesc în imobile ce se pot prăbuși în cazul unui seism. Astfel, în cazul unui cutremur de magnitudine mare, în Iași ar putea fi provocate pagube însemnate. Potrivit listei publicate pe platforma oficială a Inspectoratului pentru Situații de Urgență, sute de blocuri de locuințe sunt incluse în una dintre primele trei clase de risc seismic. De asemenea, numeroase imobile au nevoie urgent de lucrări de consolidare. Astfel, peste 27 de mii de locuitori ar putea avea de suferit din cauza unui cutremur, fără a lua în considerație și victime colaterale. Important de menționat este faptul că pe lista publicată sunt evidențiate cele trei clase de risc seismic.

Mai exact, grad ridicat de prăbușire, acestea fiind clădirile cu risc I, „bulinele roșii”, blocurile cu posibilitate redusă de prăbușire, dar ce pot avea avarii semnificative la partea de rezistență, sunt cele de grad II, iar cele ce pot avea degradări structurale fără a fi afectată semnificativ rezistența sunt cuprinse în riscul seismic de gradul III. În aceste clase sunt incluse un total de 199 de blocuri de locuințe.

Peste 25.000 de ieșeni locuiesc în blocuri cu risc seismic

Mai multe instituții publice din Iași ar putea suferi pagube în cazul unui cutremur

Asociațiile de proprietari primesc din partea primăriei consiliere și asistență

Pe lista instituțiilor publice care prezintă risc seismic se află inclusiv sediul Primăriei Municipiului Iași. Clădirea are întocmită expertiza tehnică, aceasta fiind încadrată în clasa I de risc. Imobilul construit în anul 1905, în care este situată Agenția Județeană de Plăți și Inspecție Socială, este prevăzut în gradul I de risc seismic. În gradul II de risc se regăsește Direcția Finanțelor Publice Locale Iași, clădire construită înainte de anul 1900.

În același timp, potrivit documentului publicat pe platforma Inspectoratului pentru Situații de Urgență, 7 instituții publice din județ nu au fost încă expertizate. Printre acestea se numără și sediul Instituției Prefectului și Consiliului Județean Iași, clădire construită în 1960, Căminul de Pensionari, situat pe strada Codrescu, numărul 6, instituție construită în anul 1975, dar și Spitalul Municipal Pașcani – Policlinica și Secția de Boli Contagioase, ce este situat într-o clădire construită în anul 1962.

În cazul unui cutremur puternic, peste 250 de blocuri din Iași riscă să se prăbușească, mai multe instituții publice nefiind expertizate.