Peste 100 de persoane au participat la pelerinajul pedestru „La pas pe colinele sfinte ale Iaşului” – FOTO

de: Carmen Ciobanu
15:20, 08 iul. 2023

Astăzi, 8 iulie 2023, Sectorul de Misiune al Arhiepiscopiei Iaşilor a organizat cea de-a doua ediţie a pelerinajului pedestru „La pas pe colinele sfinte ale Iaşului”.

Dis de dimineaţă, biserica Mănăstirii Bucium s-a dovedit neîncăpătoare de pelerinii care au participat la Sfânta Liturghie, pentru ca apoi, după servirea unei gustări, să pornească în pas de rugăciune pe traseul mănăstirilor Bucium – Piatra Sfântă – Bârnova (unde s-a servit masa de prânz) – Hlincea – Cetăţuia. Distanţa parcursă a fost de 20 km.

Deşi vremea a fost ploioasă la primele ore ale dimineţii, peste 100 de pelerini au pornit în pelerinaj, pe traseu alăturându-se şi alţi credincioşi. De la copii preşcolari, până la vârstnici, cu toţii şi-au dedicat această zi sufletului lor. Aceştia s-au închinat la mănăstirile din itinerariul propus, dar şi pe traseu foarte frumos al colinelor ieşene, unde s-au cântat imne bisericeşti şi s-au rostit rugăciuni.

Cei mai mulţi dintre pelerini au declarat că au participat şi la prima ediţie a pelerinajului pedestru de la Iaşi de anul trecut.

Pelerinajul pedestru de la Iaşi „La pas pe colinele sfinte ale Iaşului” este un proiect care îşi propune să îi invite pe credincioşi mai aproape de Dumnezeu, mai aproape de mănăstirile ieşene, dar şi mai aproape unii de alţii, conştienţi fiind că suntem cu toţii pelerini prin această lume.