Peste 100.000 de ieșeni s-au vaccinat antigripal în cadrul campaniei gratuite! Imunizarea continuă până în luna iunie 2021
De la debutul sezonului de vaccinare antigripală 2020-2021, peste 100 de mii de ieșeni s-au imunizat împotriva gripei sezoniere. Campania continuă până în luna iunie 2021. Numărul ieșenilor imunizați antigripal a fost mai mic în sezonul 2019-2020 comparativ cu 2020-2021. De la debutul campaniei de vaccinare și până ieri, 21 mai 2021, la Iași, numărul persoanelor vaccinate împotriva COVID-19 a ajuns la 293.400
Numărul ieșenilor vaccinați antigripal a fost mai mare în sezonul de vaccinare 2020-2021 față de cel din 2019-2020. Din septembrie 2020 și până ieri, 21 mai 2021, în județul Iași au fost înregistrate 123.980 de persoane imunizate împotriva gripei. În cadrul campaniei de vaccinare antigripală gratuită a Ministerului Sănătății sunt imunizate persoanele cu vârsta de peste 65 de ani, cu boli cronice, în special boli respiratorii și cardiovasculare, boli metabolice, copii și bătrâni instituționalizați, personal medical, precum și gravide, conform recomandărilor OMS și ECDC.
„În data de 14 septembrie 2020, Ministerul Sănătății a început campania de vaccinare prin distribuția primelor doze către direcțiile de sănătate publică în vederea începerii imunizărilor. Direcția de Sănătate Publică Iași a primit atunci prima tranșă de 15.600 de doze de vaccin antigripal (Influvac). Campania se va încheia în luna iunie 2021. De la debutul campaniei, județul Iași a primit în total 138.766 de doze. În funcție de categoriile de persoane, vaccinările au avut loc după cum urmează: persoane cu boli cronice – 53.746, medici și alte categorii de personal – 7.651, copii și bătrâni instituționalizați – 1.365, persoane peste 65 de ani – 58.302, gravide – 530, copii de la 6 luni până la 5 ani – 2.386. Campania se derulează în cabinetele medicilor de familie și în unitățile sanitare cu paturi”, a declarat Marius Voicescu, purtător de cuvânt DSP Iași.
Peste 90.000 de ieșeni s-au vaccinat antigripal în sezonul 2019-2020
În sezonul de vaccinare antigripală 2019-2020, aproximativ 94.000 de ieșeni s-au imunzat, dintre care cei mai mulți au fost persoanele de peste 65 de ani.
„În sezonul 2019-2020, în total, pentru județul Iași s-au repartizat 93.920 de doze. La sfârșitul lunii februarie 2020 erau 93.336 de persoane vaccinate. În sezonul anterior au fost imunizate 36.162 de persoane cu boli cronice, 8.202 medici și alte categorii de personal, 1.770 copii și bătrâni instituționalizați, 46.852 de persoane peste 65 de ani, 130 de gravide și 220 de copii cu vârsta cuprinsă între 6 luni și 5 ani”, a mai precizat Marius Voicescu, purtător de cuvânt DSP Iași.
De la debutul campaniei de vaccinare împotriva COVID-19 desfășurată la nivelul județului Iași și până ieri, 21 mai 2021, au fost efectuate 293.400 de vaccinări. Din numărul total de persoane vaccinate, 168.164 au fost imunizate cu prima doză și 125.236 cu cea de-a doua doză. Joi, 20 mai 2021, în județul Iași au fost vaccinate 3.390 de persoane. De la începutul campaniei de vaccinare s-au înregistrat 383 de reacții adverse ușoare.
În județul Iași continuă vaccinarea cu ajutorul echipelor mobile
De la debutul vaccinării anti-COVID-19, cu ajutorul echipelor mobile, au fost imunizați peste 700 de ieșeni cu serul Moderna. Caravana mobilă de vaccinare continuă și în următoarea perioadă. Pe data de 20 mai 2021, echipa mobilă a fost în Heleșteni, unde au fost efectuate 40 de rapeluri cu serul Moderna. Vineri, 21 mai 2021, echipa mobilă s-a aflat la Cristești, iar astăzi, 22 mai 2021, medicii militari sunt la Răchiteni.
În urmă cu trei săptămâni a ajuns la Iași și serul Johnson & Johnson. Joi, 20 mai 2021, la depozitul Spitalului Militar din Iași au ajuns 9.600 de doze de vaccin Johnson & Johnson. Aceste doze vor fi distribuite în cele 67 de cabinete ale medicilor de familie din județul Iași. Imunizarea cu serul Johnson & Johnson se face cu o singură doză și nu mai necesită rapel. În prima tranșă, la Iași au fost trimise aproximativ 20.000 de doze Johnson & Johnson. De la debutul campaniei de vaccinare, Iașul a primit peste 840.000 de doze Pfizer.