Peste 1 milion de euro vor fi cheltuiți pentru modernizarea unui colegiu din Iași. Proiectul va fi depus spre finanțare prin Programul Național de Redresare și Reziliență
Proiectul de hotărâre privind modernizarea unui colegiu din Iași este pe masa consilierilor locali. Aceștia vor aproba depunerea planului pentru finanțare prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR)
Plenul Consiliului Local va da undă verde, în cadrul ședinței ordinare din această săptămână, proiectului de hotărâre privind aprobarea depunerii planului „Școala Verde – Modernizarea clădirii Colegiului Național «G. Ibrăileanu»” spre finanțare, în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență, componenta C15 Educație, investiția 10 – dezvoltarea rețelei de școli verzi și achiziționarea de microbuze verzi.
Peste 1 milion de euro vor fi cheltuiți pentru modernizarea unui colegiu din Iași
Potrivit documentelor ce stau la baza proiectului de hotărâre, peste 1 milion de euro vor fi cheltuiți pentru modernizarea unui colegiu din Iași.
„Se aprobă valoarea maximă eligibilă a proiectului «Școala Verde – Modernizarea clădirii Colegiului Național G. Ibrăileanu, strada Oasei numărul 1, Municipiul Iași, județul Iași» în cuantum de 8.789.591,69 lei (fără TVA), 1.786.575 euro (fără TVA), la cursul Infoeuro aferent lunii martie 2023, calculată în conformitate cu prevederile din Ghidul specific privind regulile și condițiile aplicabile finanțării din fondurile europene aferente Planului Național de Redresare și Reziliență, Componenta C15: Educație, investiția 10: Dezvoltarea rețelei de școli verzi și achiziționarea de microbuze verzi și a cheltuielilor legate de proiect, Ghidul solicitantului «Construirea și dezvoltarea unei rețele-pilot de școli verzi»”, se arată în documentele proiectului de hotărâre.
Apelul de proiecte este unul de tip competitiv, cu termen-limită de depunere până la data de 5 iulie 2023, ora 17:00, iar finanțarea se alocă în funcție de punctajul obținut.
Este important de precizat faptul că în proiect sunt eligibile clădirile publice din mediul urban, deținute de autoritățile sau instituțiile publice locale. UAT Municipiul Iași are în proprietate corpul clădirii C1 a Colegiului Național „Garabet Ibrăileanu”, cu o suprafață desfășurată de 3.573,15 metri pătrați, în care se realizează activități didactice.
„Pentru creșterea performanței energetice a clădirii reabilitate se vor realiza cel puțin următoarele lucrări, dar fără a se limita la acestea: îmbunătățirea izolației termice a anvelopei clădirii, a șarpantelor și învelitorilor, precum și a altor elemente de anvelopă care închid spațiul climatizat al clădirii, utilizarea surselor regenerabile de energie (panouri solare)”, se mai arată în proiectul de hotărâre.
Astfel, dacă aleșii Iașului vor oferi un vot favorabil proiectului, acesta va fi depus pentru finanțare prin Programul Național de Redresare și Reziliență.
Municipalitatea ieșeană a anulat licitația pentru închirierea containerelor de la Colegiul Pedagogic „Vasile Lupu”
Recent, municipalitatea ieșeană a anulat licitația pentru închirierea modulelor tip container ce ar fi deservit ca săli de clasă elevilor de la Colegiul Național Pedagogic „Vasile Lupu”. Caietul de sarcini a fost achiziționat de patru companii interesate, dar până la termenul-limită din 9 iunie 2023 a fost depusă o singură ofertă, din partea SC Trident GSA SRL.
Însă, în urma analizării, aceasta a fost inacceptabilă, nefiind depusă garanția de participare, iar documentația fiind incompletă, nesemnată. Astfel, Primăria Iași va relua licitația, publicând-o pe SEAP în cursul zilei de astăzi.
„Licitația organizată de Colegiul Național Pedagogic «Vasile Lupu» pentru realizarea unei construcții modulare pe terenul unității școlare în care activitatea didactică să se desfășoare începând cu anul școlar 2023-2024 va fi reluată. Procedura a fost organizată cu fonduri de la Primăria Municipiului Iași și cu supervizarea Inspectoratului Școlar Județean și a avut o prevedere bugetară de 850.000 de lei, fără TVA, pentru perioada septembrie – decembrie 2023, suma urmând să fie suplimentată anual din bugetul local, până la finalizarea lucrărilor de consolidare și reabilitare a colegiului. Suma totală alocată de Primăria Municipiului Iași este de 4.215.192,81 lei, fără TVA.
Caietul de sarcini a fost achiziționat de patru companii interesate, dar până la termenul-limită (9 iunie) a fost depusă o singură ofertă, din partea SC Trident GSA SRL. Din păcate, în urma analizării ofertei, aceasta a fost inacceptabilă, nefiind depusă garanția de participare, iar documentația fiind incompletă, nesemnată etc. Documentația aferentă procedurii a fost refăcută, iar joi, 22 iunie 2023, va fi reluată pe sistemul electronic de achiziții publice SICAP”, au transmis reprezentanții Primăriei Iași.
Consilierii locali se vor reuni în data de 30 iunie 2023, pentru a vota proiectul de hotărâre privind depunerea planului pentru modernizarea unui colegiu din Iași.