Peste 1.000 de oameni din județul Suceava suferă de infecții acute ale căilor respiratorii și pneumonii

de: BZI.ro
23:44, 11 ian. 2022

În județul Suceava, în ultimele șapte zile s-au înregistrat peste o mie de bolnavi prezentând pneumonii sau infecții acute ale căilor respiratoria superioare.

87 dintre aceste cazuri au necesitat internare, majoritatea dintre acești pacienți fiind copii.

Potrivit DSP Suceava, în săptămâna 3 – 9 ianuarie, în județul Suceava nu a fost înregistrat niciun caz de gripă, dar s-au raportat 788 de cazuri de infecții acute ale căilor respiratoria superioare, cu 7 internări și 213 cazuri de pneumonie cu 80 de internări.

Cele mai multe cazuri de infecţii respiratorii acute, respectiv 226, fără internări, au fost raportate la grupa de vârstă 15 – 49 de ani.

De asemenea, s-au raportat alte 204 cazuri, cu două internări, la copii cu vârste între 5 şi 14 ani, precum şi 101 cazuri, cu o internare, la copii cu vârste între 2 şi 4 ani şi 106 cazuri la bebeluşi cu vârste de la 0 la 1 an, cu patru internări.

Pentru persoanele cu vârste cuprinse între 50 şi 64 de ani s-au raportat 91 de cazuri, fără internări, la categoria de vârstă peste 65 de ani s-a înregistrat 60 de cazuri, fără internări.

Totodată, s-au înregistrat 213 cazuri de pneumonii, dintre care 30 la copii cu vârste între 5 şi 14 ani fiind şi trei internări. Alte 40 de cazuri de pneumonie, cu 28 de internări, sunt la copii cu vârste între 2 şi 4 ani, iar la copii cu vârste până la un an au fost raportate 42 cu 37 de internări.

La grupa de vârstă 15-49 de ani au fost raportate 31 de cazuri de pneumonie, cu două internări, la grupa de vârstă 50 – 64 de ani s-au înregistrat 37 de cazuri, cu şapte internări, iar la cei cu vârste peste 65 de ani s-au raportat 33 de cazuri, cu trei internări.