Pescobar oferă bani tuturor elevilor care promovează Bacalaureatul cu 10. Ce sumă este dispus să scoată din buzunar
Pescobar, patronul de la Taverna Racilor, oferă bani tuturor elevilor care promovează Bacalaureatul cu 10. Luni, 1 iulie, încep probele scrise la Bacalaureat 2024. Elevii vor susține primul examen la Limba și literatura română, urmat de proba obligatorie a profilului pe 2 iulie, iar pe 4 iulie va avea loc proba la alegere a profilului sau specializării.
Rezultatele vor fi anunțate pe 8 iulie, iar în perioada 9-11 iulie, elevii nemulțumiți de notele primite vor putea depune contestații.
Pescobar oferă bani tuturor elevilor care promovează Bacalaureatul cu 10
Absolvenții de liceu intră în febra examenelor și îi așteaptă câteva zile importante. În această perioadă, candidații au nevoie de multă susținere din partea celor apropiați, dar o pot primi chiar și de la străini. Pescobar a decis să facă un gest neașteptat pentru absolvenții de liceu care vor reuși să obțină nota 10 la Bacalaureat. Patronul de la Taverna Racilor a anunțat că va oferi 100 de euro fiecărei persoane care ia nota 10 la examenul maturității, indiferent de numărul elevilor.
„Facem așa: cine ia 10 la Bac are 100 de euro de la mine. Toți care iau 10 din toată țara, nu mă interesează câți sunt. Nu contează numărul lor. Haide, cu învățătură că asta e cheia succesului… una din ele. Cartea e sfântă. Spor la învățat, copii!”, a spus Paul Nicolau într-un videoclip pe contul său de TikTok.
Internauții au rămas surprinși de decizia luată de Pescobar
Oamenii au fost surprinși când au aflat despre inițiativa lui Pescobar. În secțiunea de comentarii a videoclipului postat online, internauții au lăsat mesaje de laudă și încurajare pentru omul de afaceri.
„Ești TOP, nu a mai făcut nimeni ceva atât de subtil și sunt sigur că o să aibă un impact deosebit. Felicitări!”/ „E prima dată când îți scriu și te felicit pentru inițiativă! Jos pălăria, omule!”/ „Pescobar președinte! Are omul creier, nu glumă.” / „Cea mai tare inițiativă! Succes!”/ „Felicitări pentru inițiativa frumoasă!”, au fost câteva dintre comentariile internauților.
Pescobar și-a cumpărat penthouse în valoare de 2 milioane de euro
Pescobar s-a lăudat, într-o postare pe TikTok, că și-a cumpărat un penthouse în valoare de 2 milioane de euro. Paul Nicolau a prezentat apartamentul, încă în construcție, și a vorbit despre planurile sale, care includ o sală de cinema, o sală de fitness și multe altele, și se așteaptă ca amenajarea să ajungă la „milionul” de euro.
Omul de afaceri a făcut turul reședinței care va fi gata în doar câteva luni.
„Mi-am cumpărat un apartament, de acolo de la colțul blocului până la colțul blocului, penthouse, și are cea mai mare piscină de pe un bloc din România. Chiar mă gândesc că poate o să fac un concurs, cu un studio apartament, să-l iau să-l dau cum făcut acum cu ăia 10.000 de euro. Ce să vezi, e de acolo și până acolo (n.r.- suprafața apartamentului). A costat 1,8 milioane, mai bag 1 milion“, a spus în video-ul de pe TikTok patronul de la Taverna Racilor.
Recent, Pescobar, patronul de la Taverna Racilor, a spus că oferă bani tuturor elevilor care promovează Bacalaureatul cu 10. Probele au început astăzi, 1 iulie.