Persoanele și familiile defavorizate din județul Iași vor primi câte 50 de măști de protecție! Beneficiarii vor fi pensionari, persoane fără venit, cele cu handicap sau cele fără aparținători

de: Bianca Ciubotariu
04:00, 23 mai 2020

Persoanele și familiile defavorizate din județul Iași vor primi câte 50 de măști de protecție. Acestea vor fi distribuite de către autoritățile publice locale cu ajutorul asistenților medicali comunitari și ai mediatorilor sanitari în termen de maximum 3 zile de la primirea acestora. Măștile sunt achiziționate din fondurile Ministerului Sănătății și sunt distribuite în teritoriu prin direcțiile de sănătate publică. Beneficiarii acestui ajutor sunt: persoanele din familiile care primesc ajutor social, persoanele din familiile beneficiare de alocație pentru susținerea familiei, dar și pensionarii care au pensia până la 704 lei inclusiv.

Pe data de 21 mai 2020, la propunerea Ministerului Sănătații, Guvernul a aprobat în sentința de Guvern achiziționarea necesarului de măști de protecție pentru familiile și persoanele defavorizate. Astfel, conform actului normativ, bugetul Ministerului Sănătății va fi suplimentat pentru anul 2020 cu suma de 230 milioane de lei pentru achiziționarea de măști de protecție. În următoarele două luni, fiecare persoană eligibilă va primi un număr de 50 de măști. La nivel național, vor beneficia de sprijin aproximativ 2.300.000 de persoane.

Cine se încadrează în categoria beneficiarilor care primesc gratuit, de la Ministerul Sănătății, câte 50 de măști de persoană

În categoria persoanelor și familiilor defavorizate intră persoanele din familiile beneficiare ale ajutorului social acordat în baza legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările și completările ulterioare. Totodată, măști din partea Guvernului vor primi persoanele din familiile beneficiare de alocație pentru susținerea familiei, dar și pensionarii sistemului public de pensii care au pensia până la 704 lei inclusiv. Ministerul Sănătății a anunțat ieri, 22 mai, că în categoria persoanelor defavorizate intră și persoanele încadrate în grad de handicap care realizează venituri exclusiv din prestațiile sociale. Măștile de protecție vor fi distribuite beneficiarilor de către autoritățile publice locale cu ajutorul asistenților medicali comunitari și ai mediatorilor sociali.

La Iași sunt peste 500 de posibili beneficiari ai măștilor de protecție

La nivelul județului Iași sunt aproximativ 360 de dosare pentru venit minim garantat și 200 pentru alocație, conform reprezentanților Direcției de Asistență Socială (DAS) Iași. În acest moment, DAS Iași așteaptă noile directive ale Guvernului privind distribuirea măștilor de protecție persoanelor și familiilor defavorizate. Ulterior, se vor organiza listele cu posibili beneficiari care vor fi trimise reprezentanților DSP.

Direcția de Asistență Socială Iași a ajutat cu alimente, produse de igienă și articole vestimentare peste 600 de persoane

În perioada 4-8 mai, angajații DAS Iași au acordat sprijin câtorva sute de persoane sau familii defavorizate care nu au niciun venit. Angajații DAS au distribuit alimente, produse de igienă, articole de îmbrăcăminte și încălțăminte pentru persoanele fără venit sau cu venituri reduse, dar și celor singure. Au fost ajutate prin DAS în această perioadă peste 600 de persoane. Persoanele se aflau în autoizolare, iar angajații DAS le-au furnizat la domiciliu ajutoare alimentare gratuite, pentru două familii fără venituri.

Ajutoare din partea Mitropoliei Moldovei și Bucovinei și a Crucii Roșii pentru persoanele vârstnice și neajutorate

În perioada 4-7 mai au fost identificate 88 de persoane cu vârsta peste 65 de ani, care nu au aparținători și nici alte forme de ajutor. Astfel, angajații Direcției au hotărât să facă pentru aceștia 13 aprovizionări cu alimente, dar și 3 livrări de medicamente. Totodată, conform informațiilor furnizate de către reprezentanții DAS, 7 persoane au primit gratuit hrană caldă prin intermediul Mitropoliei Moldovei și Bucovinei. Astfel, Crucea Roșie a donat 500 de iaurturi de 900 de grame/ cutie, precum și 500 de prăjituri.