Permise de conducere, ridicate pe bandă rulantă de polițiștii din Iași. Iată ce au descoperit oamenii legii în trafic
Mai multe permise de conducere au fost ridicate de polițiștii din Iași. Oamenii legii au descoperit numeroase nereguli. Amenzile aplicate au fost destul de piperate
O nouă zi, noi controale în trafic. Polițiștii au acționat, la nivelul județului Iași, pentru a preveni faptele antisociale, organizând o acțiune, și au intervenit la 132 de evenimente, dintre care 122 au fost sesizate de către cetățeni prin 112. Pentru alte nereguli constatate, au aplicat 242 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 114.695 de lei. Oamenii legii au acționat pentru creșterea siguranței rutiere, fiind scoși din trafic, reprezentând un pericol pentru ceilalți participanți, 20 de conducători auto. Acestora le-a fost suspendată exercitarea dreptului de a conduce autovehicule pe o perioadă de timp, conform legii. De asemenea, au fost oprite din a circula opt autovehicule care nu prezentau siguranță pe drumurile publice. Astfel, certificatele de înmatriculare a opt autovehicule au fost retrase până la remedierea problemelor constatate.
Mai multe permise de conducere au fost ridicate de polițiștii din Iași
Polițiștii rutieri din cadrul Biroului Rutier Iași au organizat și executat acțiuni pentru combaterea accidentelor rutiere produse pe fondul nerespectării normelor rutiere referitoare la prioritatea de trecere a vehiculelor. Astfel, au efectuat șase testări alcoolscopice, fiind aplicate 18 sancțiuni contravenționale, dintre care trei pentru neacordarea priorității de trecere vehiculelor care au acest drept, iar 15 pentru alte abateri, valoarea totală fiind de 6.105 lei. Totodată, au fost reținute trei permise de conducere pentru neacordare prioritate vehicule.
Nicio zi fără controale în trafic
Zilele trecute, polițiștii din cadrul Secției nr. 10 Poliție Rurală Ruginoasa au oprit pentru control un autoturism care se deplasa pe DC 122, pe raza Dumbrăvița. Întrucât conducătorul auto, un bărbat de 58 ani, din jud. Iași, emana halenă alcoolică, acesta a fost testat alcoolscopic, rezultând o alcoolemie de 1.25 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost condus la o unitate medicală în vederea prelevării de probe biologice. Polițiștii efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe. Tot zilele trecute, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Iași – Biroul Rutier au organizat și executat o acțiune pe raza de competență, pentru combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere, respectiv a celor produse pe fondul nerespectării priorității de trecere a vehiculelor.
Astfel, au fost efectuate 36 de testări alcoolscopice și au fost aplicate 66 de sancțiuni contravenționale, dintre care nouă pentru prioritate vehicule, două pentru prioritate pietoni, iar 55 pentru alte abateri, valoarea totală fiind de 26.895 de lei. Totodată, au fost reținute 12 permise de conducere pentru neacordare prioritate pietoni, din care nouă pentru prioritate vehicule, două pentru prioritate pietoni, iar unu pentru alte abateri. Polițiștii din Iași vor continua controalele din trafic și în următoarea perioadă.