Percuționistul Ovidiu Lipan Țăndărică se căsătorește la 70 de ani. Artistul a anunțat că vrea să facă nunta cât mai repede posibil

de: Pruna Gabriela
23:40, 28 nov. 2023

Ovidiu Lipan Țăndărică, la 70 de ani, se pregătește să își oficializeze relația cu femeia alături de care se simte fericit și cu care este împreună de mai mulți ani.

Artistul a afirmat că toate detaliile pentru nuntă sunt deja pregătite. Artistul a recunoscut că i-a fost teamă să se îndrăgostească mulți ani, și asta pentru că a vrut să evite suferința în urma vreunei decepții.

„Asta este o chestie foarte sensibilă și o facem cât de repede posibil. Ne-am hotărât. Totul este pus deja”, a spus Ovidiu Lipan Țăndărică.

„Am o singură femeie pe care o apreciez şi căreia îi sunt statornic”

Percuționistul și viitoarea sa soție s-au întâlnit pentru prima dată la Muzeul Țăranului Român unde cei doi s-au îndrăgostit pe loc. Artistul vorbește întotdeauna cu drag despre aleasa sa, spunând mereu că este o femeie cultivată, care a studiat la Paris.

„Avem aproape 18 ani de când suntem împreună. Am o singură femeie pe care o apreciez şi căreia îi sunt statornic. Îi place muzica clasică, e o femeie cultă, a studiat la Paris, cunoaşte câteva limbi străine. Dragostea noastră e foarte puternică. Avem o legătură de suflet specială, mai importantă decât dragostea fizică”, a spus Ovidiu Lipan Țăndărică, potrivit click.ro.

Ritualul de purificare al lui Ovidiu Lipan Țăndărică

Ovidiu Lipan Țăndărică a vorbit despre concertele pe care le susține în România, dar și în afara granițelor țării. Artistul spune despre aceste spectacole că sunt „un moment de purificare”, în care ”te apropii de Divinitate”.

„Eu am creat în ultima vreme Terra Nova, un proiect cu Maia Morgenstern, cu Irina Baianț, cu opera din Cluj. Un moment de purificare, energizare, vindecare cu vibrație înaltă. Toaca te purifică și te pătrunde. E o procesiune foarte amplă. Durează vreo 20 și ceva de minute și treci dintr-o fază în alta.

Când am prezentat-o la o biserică din Paris stăteau toți și se uitau că băteam pentru ei niște lemne. În momentul ăla te eliberezi de tot ceea ce este lumesc, de răutăți, de invidii și te apropii de lumină. E un moment absolut sacru și pentru aceia care o bat. Te apropii de Divinitate.

Mulți mi-au spus că li se face pielea găină și au lacrimi în ochi și nu știu de ce. Are o forță extraordinară. E o bucurie colectivă după momentul ăsta. Se aplaudă și vezi zâmbete”, a povestit Ovidiu Lipan Țăndărică.