Percheziţii într-un salon de masaj din Iași care practica activităţi de prostituţie! Sute de mii de lei au fost găsiți de oamenii legii
Percheziţii de amploare în Iași sub aspectul săvârşirii infracţiunii de proxenitism. Vorbim despre faptul că oamenii legii au efectua 12 percheziţii, printre care şi la un salon de masaj care ar fi desfăşurat activităţi ilegale. În speţă, oamenii legii au confiscat zeci de mii de lei.
Banii ar fi fost obţinuţi prin practicarea prostituţiei iar ancheta este în desfăşurare, 14 persoane fiind ridicate şi duse la audieri.
Într-un salon de masaj din Iași s-ar fi desfăşurat activităţi de prostituţie
Conform comunicatului dat publicării de oamenii legii, în ziua de 31 octombrie 2021, în Iași au avut loc 12 percheziţii domiciliare. Anchetatorii bănuiesc faptul că într-un salon de masaj erotic s-ar fi desfăşurat activităţi de prostituţie. Vorbim despre sute de mii de lei, bani găsiţi în mai multe case dar şi 14 persoane ridicate şi duse la audieri:
La data de 31 octombrie a.c., poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale Iaşi au efectuat 12 percheziţii domiciliare în cadrul unui dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de proxentism.
Din investigaţiile efectuate până în prezent, s-a constatat faptul că începând cu anul 2018, angajatele ca maseuze la un salon de masaj din municipiul Iaşi ar fi prestat servicii sexuale contra cost, sub pretextul oferirii unor masaje erotice, iar de banii obţinuţi ar fi beneficiat angajaţii şi administratorii societăţii.
În urma percheziţiilor, s-a dispus ridicarea, pentru continuarea cercetărilor, a 192.500 de lei, 395 de euro, 253 de dolari şi 17 telefoane mobile.
De asemenea, 14 persoane au fost conduse la audieri, iar în baza probatoriului administrat în cauză, două femei şi doi bărbaţi au fost reţinuţi de poliţişti, pentru 24 de ore, fiind introduşi în Arestul I.P.J. Iaşi.
Patru persoane ar putea fi arestate preventive
După audierile care au durat ore întregi, poliţiştii au stabilit faptul că astăzi, 1 noiembrie 2021, patru persoane urmează să fie prezentate în fața judecătorilor cu propunerea de arestare preventivă:
La data de 1 noiembrie a.c., cele patru persoane reţinute urmează să fie prezentate, cu propuneri legale, Parchetului de lângă Judecătoria Iaşi. La activități au participat și polițiști ai Poliţiei Municipiului Iaşi, Poliţiei Municipiului Paşcani, Serviciului pentru Acţiuni Speciale Iaşi, precum şi jandarmi. Acțiunea a beneficiat de sprijinul Direcției de Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.