Pensiile pot întârzia în noiembrie! Anunțul care îi va supăra pe pensionari

de: BZI.ro
12:13, 01 nov. 2024

Pot întârzia pensiile în noiembrie pentru pensionarii care încasează sumele de bani în numerar. Acest lucru este cauzat de faptul că 1 noiembrie pică vinerea. Pensionarii ce încasează venitul pe card pot sta liniștiți, deoarece în acest caz legea se respectă, iar aceștia vor beneficia de ea la data stabilită.

Luna noiembrie este o excepție pentru că pensiile în octombrie au intrat mai devreme. Pensionarii care au beneficiat de această decizie au fost cei care au optat pentru a primi pensia pe cardurile bancare.

De ce pensiile pot întârzia în noiembrie

Casa de Pensii informează că, în conformitate cu legea, pensionarii care primesc banii în numerar prin intermediul poștei îi primesc acasă între 1 și 15 ale fiecărei luni. Cu toate acestea, în luna noiembrie ar putea apărea unele întârzieri, deoarece prima zi a lunii cade într-o zi de vineri. Astfel, e posibil ca pensia să nu fie distribuită în acea zi, iar apoi să intervină zilele de sâmbătă și duminică, respectiv 2 și 3 noiembrie, când poșta nu lucrează. Prin urmare, unii pensionari ar putea primi banii abia pe 4 noiembrie, cu o întârziere de două zile.

Întârzierile afectează doar pe cei care primesc pensia prin poștă, întrucât pensionarii ce beneficiază de plata pe card au o dată fixă, de regulă pe 12 ale lunii, dar nu mai târziu de 13, la care fondurile sunt distribuite fără excepție.

Dacă pensionarii care primesc banii acasă nu sunt găsiți de poștaș, aceștia își pot ridica pensia direct de la ghișeul poștal, însă doar în termen de două zile. După această perioadă, sumele neîncasate se întorc la casa teritorială de pensii, unde pot fi solicitate pentru o nouă procesare a plății.

În cazul celor care încasează pensia în cont bancar, dacă documentele aferente plății (cunoscutul talon mov) nu sunt ridicate de la oficiul poștal de către beneficiar, acestea vor rămâne disponibile până la ultima zi lucrătoare a lunii în curs, potrivit anunțului făcut de Casa Națională de Pensii Publice.

Noi formule de calcul, Pilonul II mai mare și pensii speciale mai mici

În altă ordine de idei se anunță noi formule de calcul pentru pensiile din Pilonul II. Reforma pensiilor, inclusă în Planul Bugetar-Structural pe Termen Mediu pentru perioada 2025-2031, prevede măsuri esențiale pentru îmbunătățirea sistemului de pensii din România, conform documentului publicat de Ministerul Finanțelor. Printre măsurile propuse se numără creșterea graduală a contribuțiilor la Pilonul II, care vor ajunge de la 4,75% la 6% până în 2031, digitalizarea proceselor din sistemul de pensii private, introducerea unei noi formule pentru indexarea pensiilor și limitarea pensionărilor anticipate.

Această reformă, parte a Planului Național de Redresare și Reziliență al României (PNRR), urmărește să sprijine obiectivele Uniunii Europene privind întărirea stabilității economice și sociale, integrând recomandările făcute țării noastre pentru îmbunătățirea administrației publice și asigurarea sustenabilității financiare a sistemului de pensii pe termen lung. Astfel, reformele sunt orientate către atingerea echității sociale, un aspect central al Pilonului European al Drepturilor Sociale, care promovează pensii adecvate pentru toți lucrătorii.

Creșterea contribuțiilor la Pilonul II este o măsură concepută pentru a asigura stabilitatea financiară pe termen lung a fondurilor de pensii private, răspunzând totodată recomandării din 2019 privind sustenabilitatea sistemului public de pensii și a Pilonului II. Majorarea contribuțiilor va contribui la un flux financiar constant către fondurile private de pensii, ajutând astfel la garantarea unor pensii viabile pentru viitorii pensionari, fără a crea o presiune suplimentară asupra bugetului public.