Pelerinajul pedestru „La pas pe colinele sfinte ale Iaşului”, organizat de sectorul de misiune al Arhiepiscopiei Iașilor – FOTO, VIDEO
Sâmbătă, 8 iulie 2023, Sectorul de Misiune al Arhiepiscopiei Iaşilor organizează, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Teofan, a doua ediţie a pelerinajului pedestru „La pas pe colinele sfinte ale Iaşului”.
„Începând cu ora 7.30, în poiana Mănăstirii Bucium, pelerinii vor putea participa la Sfânta Liturghie, apoi, după servirea unei gustări frugale, de la ora 9.30 se va porni în pas de rugăciune pe traseul mănăstirilor Bucium – Piatra Sfântă – Bârnova (unde se va servi masa de prânz) – Hlincea – Cetăţuia. Distanţa parcursă va fi de 20 km.
Pelerinajul pedestru de la Iaşi este un proiect care îşi propune să îi invite pe credincioşi mai aproape de Dumnezeu, mai aproape de mănăstirile ieşene, dar și mai aproape unii de alții, conştienți fiind că suntem cu toţii pelerini prin această lume.
Doritorii se pot înscrie pentru pelerinajul „La pas pe colinele sfinte ale Iaşului” la numărul de telefon 0755.140.838 (preot Alin-Teodor Astancăi), de unde pot obține informaţiile necesare. Vă aşteptăm la pas pe colinele sfinte ale Iaşului!”, a transmis biroul de presă al Arhiepiscopiei Iaşilor.