Pele, mesaj emoționant pentru Diego Maradona: „Eşti incomparabil. Te iubesc, Diego”

de: Bianca Rebegea
18:46, 03 dec. 2020

Miercuri seara, la o săptămână după moartea lui Diego Maradona, brazilianul Pele, legenda fotbalului mondial, a hotărât să îi aducă un omagiu, postând un mesaj emoționant pe contul său de Instagram. Acesta s-a adresat „unui geniu care a încântat lumea”, declarându-și iubirea față de legenda fotbalului argentinian.

”Lumea ar fi mult mai bună dacă ne-am compara mai puţin unul cu celălalt şi ne-am admira mai mult. De aceea vreau să spun că eşti incomparabil. Traiectoria ta a fost marcată de sinceritate, ţi-ai declarat mereu simpatiile şi antipatiile, iar prin felul în care eşti atât de special, ne înveţi să spunem ‘te iubesc’ mult mai des. Plecarea ta atât de repede nu m-a lăsat să-ţi spun, aşa că doar o să scriu: Te iubesc, Diego”, a scris Pele pe Instagram.

Postarea este însoțită de câteva imagini, în care sunt surpinse cele două legende împreună.

Cu toate că nu au jucat fotbal în aceeași perioadă, între cei doi a existat mereu o rivalitate, în legătură cu desemnarea celui mai bun fotbalist al secolului trecut, însă i-a unit și o prietenie extraordinară.

În anul 2000, Pele a primit acest titlu din partea FIFA, iar Diego Maradona a câștigat votul publicului.

”Într-o zi, în cer, vom juca împreună în aceeaşi echipă. Şi acum ridic pentru prima dată mâinile spre cer nu pentru a celebra vreun obiectiv ci pentru a te îmbrăţişa”, a mai scris în postare Pele (80 ani).

Diego Maradona, considerat unul dintre cei mai mari fotbalişti din istorie, a părăsit scena vieții miercurea trecută, pe 25 noiembrie, la vârsta de 60 de ani, în urma unui infarct.